Ciolacu: Va exista şi un control al Consiliului Concurenţei pentru piaţa detergenţilor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că s-a făcut un pas important în problema "practicilor înşelătoare" de reducere a gramajului produselor şi păstrării preţului acestora, după ce preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul în acest sens, menţionând şi că va exista un control al Consiliului Concurenţei privind creşterea "nejustificată" a preţurilor detergenţilor.
AGERPRES - J, 16 mai 2024, 12:29
Ciolacu: Va exista şi un control al Consiliului Concurenţei pentru piaţa detergenţilor

„Facem deja un pas important şi în problema reducerii gramajului, dar a păstrării preţului, acest tip de scumpire mascată, de fapt de înşelare a clienţilor. Preşedintele ANPC a pus în transparenţă decizională ordinul care impune procesatorilor să semnaleze clar orice modificare a gramajului produselor cu toate detaliile necesare. Astfel protejăm, mai ales, puterea de cumpărare a celor cu venituri mici şi medii, cei mai afectaţi de aceste practici înşelătoare”, a afirmat Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

Potrivit acestuia, un alt tip de intervenţie „la fel de necesară” este cea privind piaţa detergenţilor, „unde există creşteri de preţuri total nejustificate”, iar Consiliul Concurenţei urmează să facă un control.

„Vrem să întregim astfel cadrul măsurilor de stopare a scumpirilor demarat prin mecanismele de plafonare a preţului”, a spus prim-ministrul.

Miercuri, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu există niciun fel de fundament economic pentru practicile în care produsele cărora li s-a micşorat cantitatea sunt vândute la acelaşi preţ.

„Urmează să vină şi Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii cu modificare legislativă. Am vorbit asta şi cu domnul preşedinte de la Consiliul Concurenţei să vedem demersurile cu acele scumpiri, din punctul meu de vedere, care nu au niciun fundament economic, la detergenţi de aproape 26%. Dacă nu ar fi fost aceste scumpiri, am fi vorbit de o scădere şi mai mare a inflaţiei”, a afirmat şeful Guvernului.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparenţă decizională un proiect de ordin al preşedintelui ANPC, prin care stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ.

Te-ar mai putea interesa și
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
BIAS 2026 la București: Peste 200 de participanți, de la Frecce Tricolori și Turkish Stars la F-16 și Eurofighter
Bucharest International Air Show 2026 (BIAS) se desfășoară în perioada 28-29 august la Aeroportul Internațional București Băneasa „Aurel Vlaicu” și Romaero. Cea de-a XVI-a ediție......
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony extinde gama de televizoare BRAVIA și lansează modelul BRAVIA 6 în România
Sony lansează BRAVIA 6 OLED 4K pe piața din Romania, extinzând astfel gama de televizoare BRAVIA cu o nouă opțiune OLED ...
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Apocalipsa demografică a României. Ce se întâmplă cu populaţia României – cele mai recente date INS pentru 2026
Populaţia României îşi continuă declinul demografic ce durează deja de peste 34 de ani. Populaţia rezidentă a României ...
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte încheie primul semestru din 2026 cu afaceri de 9,5 milioane lei
Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializate în servicii și soluții pentru eCommerce, deținută ...