Cioloş despre indemnizaţiile pentru mame: Dacă nu găsim finanţare, se poate proroga aplicarea legii

Premierul Dacian Cioloş a afirmat marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii, că Executivul va decide în legătură cu plata indemnizaţiilor majorate pentru mame în funcţie de identificarea resurselor financiare, existând şi varianta prorogării aplicării legii dacă nu vor fi găsiţi bani.
Economica.net - mar, 12 apr. 2016, 10:26
Cioloş despre indemnizaţiile pentru mame: Dacă nu găsim finanţare, se poate proroga aplicarea legii

‘Nu, nu o atacăm (legea la Curtea Constituţională – n.r.). Am spus că o să vedem noi, ca şi Guvern, pentru că, dacă găsim resursele financiare, ne-o asumăm noi, ca şi Guvern, să o finanţăm, dar o să vedem la rectificare. Până atunci, dacă n-o să găsim finanţare, n-o să o aplicăm. (…) Se poate proroga. Orice decizie se poate proroga’, a explicat Cioloş.

Premierul a adăugat că şi alte decizii care au impact financiar ‘nu pot fi impuse dacă nu există surse de finanţare’.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat la finalul lunii martie proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi prin care se stabileşte că indemnizaţia va fi acordată până când copilul împlineşte doi ani.

Persoanele care timp de doi ani au realizat minim 12 luni venituri supuse impozitului beneficiază de concediu pentru creşterea copilului timp de doi ani şi timp de trei ani pentru copilul cu handicap, după cum prevede unul dintre articolele acestui proiect de lege.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...