Cioloş: Orice strategie privind Delta, dacă nu e acceptată la nivel local, va fi foarte greu să fie implementă

Economica.net
09 04. 2014
ciolos_11382500_26547800_77600200_68143500_92398600

‘Pentru perioada 2014-2020 eu am propus încă din 2010 ca guvernul României să se gândească să pună bani din toate instrumentele financiare pe care le are la dispoziţie – Fondul de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de pescuit, Fondul de dezvoltare rurală – să izoleze bani care să fie ţintiţi specific pentru Deltă pentru următorii şapte ani, în perioada 2014-2020. Există şi finanţarea şi există şi cadrul juridic reglementat european pentru ca acest lucru să poată fi făcut’, a declarat Dacian Cioloş la finalul unei zile de manifestări dedicate Deltei Dunării de la Comisia Europeană, care a inclus proiecţii de filme, o dezbatere privind perspectivele de dezvoltare durabilă a Deltei, o expoziţie de afişe pe teme ecologice şi de fotografie.

El a precizat că ideea de a pune separat banii pentru Delta Dunării înseamnă a avea o abordate integrată a problematicilor care trebuie rezolvate.

‘Şi infrastructura, şi problema de sănătate, şi problema de educaţie locală, şi problemele de mediu care sunt legate şi de activităţile economice, problemele legate de agricultură şi de pescuit, deci toate lucrurile astea – investiţii sau formare profesională pe aceste domenii – pot fi abordate integrat şi ideea e că oamenii din Deltă pot să fie siguri că pe şapte ani au o anumită alocare bugetară, fără să meargă cu jalba în proţap de fiecare dată la Bucureşti să ceară bani. Deci se poate face lucrul acesta şi mă bucur să aflu că guvernul a decis până la urmă să aplice această posibilitate de instrument teritorial integrat de investiţii şi de abordare a utilizării fondurilor europene în regiune’, a adăugat comisarul european.

Înaltul oficial european a mai afirmat că guvernul român trebuie să formalizeze acum această posibilitate de a lua bani din diferite fonduri şi de a-i rezerva pentru Deltă. ‘Am înţeles că decizia aceasta a fost luată pentru a se izola fonduri din Fondul de dezvoltare regională şi Fondul social european. Eu cred că ar fi bine să se mai adauge fonduri şi din Fondul de dezvoltare rurală, din Politica Agricolă Comună, şi din Fondul de pescuit, pentru ca un anumit grup decizional, care poate să includă şi reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi mai ales ai autorităţilor locale, să poată să decidă în mod integrat cum folosesc aceste fonduri pentru infrastructură, pentru dezvoltarea turismului, pentru diferite măsuri de mediu, pentru sprijin financiar şi pentru investiţii, dar şi social pentru cei care locuiesc încă în Deltă, investiţii în sănătate, în educaţie’, a spus Cioloş.

Apoi, odată ce s-a luat decizia izolării unor fonduri pentru Deltă, trebuie lucrat la conţinut, susţine comisarul european. ‘Înţeleg că este acum în lucru o strategie pentru următorii ani pentru Deltă la care lucrează nişte experţi străini, cred că ar fi foarte util să fie integrate şi aşteptările localnicilor. Ştiu că sunt, mi-a spus guvernatorul Deltei, consultări cu şi reprezentanţii localnicilor, pentru mine acest lucru este foarte important. Pentru că orice strategie, dacă nu e acceptată la nivel local, va fi foarte greu să fie implementată’, a conchis Dacian Cioloş.