Dacian Cioloş nu exclude intrarea într-un partid sau să înfiinţeze unul

Economica.net
18 02. 2017
ciolos_37990400

Întrebat dacă ia în calcul înfiinţarea unui nou partid, Dacian Cioloş a răspuns afirmativ. „Mă gândesc şi la asta. Mă gândesc la toate soluţiile”, a spus el, adăugând că doreşte să „valorifice” momentul actual din societatea românească şi doreşte „să fie de folos” în România.

„Analizând stadiul în care sunt, mă duce cu gândul că în ultimii ani au apărut partide noi în România, dar cam toate au rămas acolo, se zbat să intre în Parlament. Unele dintre ele nici nu au reuşit. Pe de altă parte, partidele mai vechi pe care le avem şi-au pierdut încrederea. Mă întreb dacă soluţia e ca de fiecare dată să faci un partid nou, rămânând în aceeaşi politică, sau să găseşti modalitatea prin care să schimbi modul în care se face politică, indiferent de partid”, a afirmat fostul premier citat de news.ro.

Dacian Cioloş spune că ia în calcul trei variante: să stea „în afara partidelor” şi să îşi aducă contribuţia în alte feluri de organizare, să intre într-un partid şi de a încerca „prin propriul exemplu” să arate că se poate face şi altfel de politică, dar şi „soluţia de a face un alt partid”.