Cioloş taie drastic de la Transporturi, după ce s-au cheltuit mai puţini bani pentru autostrăzi

Ministerul Transporturilor va suferi cea mai drastică reducere la prima rectificare bugetară, după ce, printre altele, Compania de Drumuri, aflată în subordinea sa, a efectuat mai puţine plăţi decât anticipa pentru construirea de autostrăzi.
Economica.net - D, 31 iul. 2016, 21:02
Cioloş taie drastic de la Transporturi, după ce s-au cheltuit mai puţini bani pentru autostrăzi

La prima rectificare bugetară din acest an, de la Ministerul Transporturilor vor fi tăiate 383 milioane de lei, în principal la proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente perioadei de programare bugetară a Uniunii Europene 2007-2013.

Printre aceste proiecte se numără Autostrada Sebeş-Turda (A10) şi trei loturi din Autostrada Lugoj-Deva.

Lucrările în cadrul acestor proiecte au fost întârziate de lipsa unor autorizaţii de construire sau acorduri de mediu.

Întrucât cele mai multe proiecte au fost deblocate iar lucrările au fost reluate pe majoritatea secţiunilor de autostadă, se estimează că în toamnă va fi efectuat un volum mai mare de plăţi.

Rămâne de văzut dacă, în acest semestru, Compania de Drumuri va compensa nivelul redus din primele şase luni şi va reuşi să cheltuie tot bugetul alocat pentru acest an.

Buget de peste 4 miliarde de lei

Pentru anul 2016, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) are alocată prin bugetul de stat suma de 4,23 miliarde lei.

În primele şase luni, aceasta a cheltuit în total 1,12 miliarde de lei, adica aproape un sfert din suma pentru tot anul sau jumătate din suma pentru un semestru.

Din cele aproape 1,12 miliarde de lei cheltuite în prima jumătate a anului, 606 milioane de lei reprezintă cheltuieli curente, 400 milioane sunt cheltuieli de capital, cu active nefinanciare, şi 111 milioane de lei reprezintă rambursări de împrumuturi.

Cheltuielile curente includ cheltuieli cu bunuri şi servicii (425 milioane de lei), cheltuieli de personal (164 milioane de lei) şi cu subvenţii (16,5 milioane de lei).

De asemenea, Compania de Drumuri înregistra după primele şase luni un excedent de 307 milioane de lei, în creştere faţă de cel de 280 milioane de lei raportat după primele cinci luni ale anului.

Jumătate de miliard de lei de la stat, pentru autostrăzi

CNADNR estima pentru anul acest un program de construcţie autostrăzi în valoare de 1,73 miliarde de lei, din care suma de circa 564 milioane de lei urma să fie alocată de la bugetul de stat.

Contactaţi de către ECONOMICA.NET, reprezentanţii de la Transporturi şi de la Drumuri nu au furnizat deocamdată un punct de vedere oficial.

Citeşte şi Cine mai lucrează la autostrăzi? Topul constructorilor care au cerut cei mai mulţi bani în 2016

Te-ar mai putea interesa și
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franța interzice prezentarea armelor ofensive israeliene la Salonul Eurosatory
Franţa a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediţia din 2026 a Salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, au indicat organizatorii luni pentru AFP, transmite Agerpres....
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc de către Rusia
Consiliul de Securitate al ONU se reunește, la solicitarea Bucureștiului, pe tema încălcării spațiului aerian românesc ...
Consiliul de Securitate al ONU se reuneşte, la solicitarea României, pe tema încălcării spaţiului aerian românesc ...
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile la adresa Israelului
Marea Britanie interzice intrarea în țară a două personalități media americane de stânga, cunoscute pentru criticile ...
Militanţi ai stângii radicale, Cenk Uygur (foto) şi Hasan Piker, americani de origine turcă, ale căror luări de poziţii ...
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Gigantul Holcim vinde fabrica din Adjud ca să poată cumpăra grupul german Xella pentru 1,85 miliarde de euro
Holcim ar urma să primească undă verde de la UE pentru achiziția Xella, o tranzacție în valoare de 1,85 miliarde de ...