Ciprian Ciucu: Planul de redresare asumat de STB este bunicel, ca început, dar trebuie îmbunătățit

Planul de redresare asumat de Societatea de Transport Bucureşti (STB) mai trebuie îmbunătăţit, a atras atenţia primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.
AGERPRES - vin, 06 mart. 2026, 17:46
Ciprian Ciucu: Planul de redresare asumat de STB este bunicel, ca început, dar trebuie îmbunătățit

„Ceea ce fac eu este să aduc subiectul în atenţia publică, să pun presiune, să spun că o să intre insolvenţă, dacă nu iau decizii. Ca reacţie a mesajelor publice pe care le-am adresat şi întâlnirilor pe care le-am avut cu ei, au venit cu un plan de redresare. Bunicel, ca început, dar care mai suferă multe îmbunătăţiri, din punctul meu de vedere, dar este al lor, asumat. L-au votat în Consiliul de Administraţie. Astăzi trebuia ca noi să votăm în Consiliul General un mandat pentru membrii AGA să poată demara discuţiile cu sindicatele şi să înceapă disponibilizări pe zona TESA şi directorime, unde am zis că este foarte superdimensionat aparatul”, a spus Ciprian Ciucu, vineri, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres.

În ceea ce priveşte tariful, el a punctat că s-a propus o valoare a biletului de 5 lei încă de acum un an.

„Avem o hotărâre AGA semnată şi de către reprezentantul PSD. A venit de acolo. Evident, Băluţă a ieşit sau alţii au ieşit şi au zis că Ciucu. Nu. Eu doar am pus pe ordinea de zi ceea ce ei au pregătit din timp”, a afirmat primarul general al Capitalei.

A făcut apel la Consiliul de Administraţie al STB să se comporte responsabil. „Dacă tot avem nişte membri AGA şi nişte membri ai Consiliului de Administraţie care iau nişte salarii, AGA nu, dar Consiliul de Administraţiei ia salarii, să se comporte responsabil!”, a declarat Ciprian Ciucu.

Nu în ultimul rând, el a menţionat că STB încasează din bilete circa 17% din costul serviciului.

 

Planul STB de redresare

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a anunţat în data de 20 februarie 2026 un plan pentru redresare financiară, ce va fi implementat pe parcursul acestui an, după ce datoriile sale au ajuns la 1,6 miliarde de lei.

Potrivit unui comunicat al companiei, planul de măsuri al managementului STB a fost aprobat de Consiliul de Administraţie, iar printre principalele prevederi se numără: reducerea posturilor de conducere, cu procente cuprinse între 30% şi 50%, reducerea temporară a săptămânii de lucru pentru conducere şi personalul TESA, stoparea angajărilor şi actualizarea tarifelor, programe de plecări voluntare, tăierea orelor suplimentare şi eşalonarea datoriilor, inclusiv a celor către ANAF.

„Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creşterea veniturilor şi consolidarea sustenabilităţii financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. STB se confruntă cu un deficit de lichidităţi, cu obligaţii fiscale foarte mari, de 1,6 miliarde de lei, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea lor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali şi cu respectarea cadrului legal. Situaţia companiei nu este una uşoară. În ultimele luni am lucrat intens, am analizat mii de variante şi am purtat numeroase discuţii pentru a identifica soluţii complementare care să repună societatea pe picioare şi să protejeze pe termen lung locurile de muncă. Responsabilitatea noastră este să păstrăm transportul public funcţional şi accesibil, iar acest plan urmăreşte stabilizarea companiei şi crearea unei baze sustenabile pentru viitor. Ne dorim ca toţi colegii care îşi asumă direcţia de modernizare şi eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs şi să construim împreună viitorul STB”, a declarat atunci directorul general al companiei, Andrei Dinculescu – Bighea.

prima măsură vizează reducerea funcţiilor de conducere cu minimum 30% şi a directorilor cu 50%, de unde se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia va redirecționa o parte din gazele naturale lichefiate destinate Europei către alte piețe, cu care are relații „constructive și pragmatice”
Rusia va redirecționa o parte din gazele naturale lichefiate destinate Europei către alte piețe, cu care are relații ...
Rusia va redirecţiona o parte din gazul său natural lichefiat (GNL), care în prezent merge în Europa, spre alte pieţe alternative, a anunţat, vineri, vicepremierul rus Alexandr Novak,......
După premiera globală a cardurilor digitale, Banca Transilvania și Mastercard lansează cardul fizic McLaren Gold
După premiera globală a cardurilor digitale, Banca Transilvania și Mastercard lansează cardul fizic McLaren Gold
Banca Transilvania și Mastercard lansează cardul fizic ”Mastercard McLaren Gold”, realizat în parteneriat cu McLaren ...
Bogdan Ivan anunță că România va primi de la Comisia Europeană un sprijin de până la 69.000 de euro pentru fiecare MWh de stocare instalat
Bogdan Ivan anunță că România va primi de la Comisia Europeană un sprijin de până la 69.000 de euro pentru fiecare ...
Schema de investiţii în stocarea energiei electrice, aprobată de Comisia Europeană, prevede un sprijin de până la 69.000 ...
Criză pe piața globală a îngrășămintelor după atacul asupra Iranului. Producătorii ruși nu vor putea să facă față unui posibil deficit mondial – surse Reuters
Criză pe piața globală a îngrășămintelor după atacul asupra Iranului. Producătorii ruși nu vor putea să facă ...
Producătorii de îngrăşăminte din Rusia, cel mai mare exportator mondial, nu vor putea să facă faţă unui potenţial ...