„Gradul de utilizare a fondurilor din Programul de Transport a atins 43%, ceea ce înseamnă că au fost accesate peste 2 miliarde (de euro – n.r.) din totalul de 4,65 de miliarde (de euro – n.r.) din fonduri nerambursabile. În condiţia în care media europeană este de 20%, România, cum vă spuneam, a atins pragul de 43%, fiind pe primul loc în Europa cu Programul Transport. Ritmul de decontare a sumelor nerambursabile de la Comisie se menţine. În primele zile ale lunii mai vor fi depuse aplicaţii de plată pentru aproximativ 336 de milioane de euro”, a afirmat Şerban.
Potrivit acestuia, valoarea investiţiilor în transporturi în perioada 2025 – 2026 este de 8,4 miliarde de euro. Din PNRR, România a absorbit până în prezent aproape 3,4 miliarde de lei pe domeniul transporturilor.
„Peste 5,4 miliarde de euro în PNRR pentru proiecte: avem autostrăzile A7 şi A1, tronsonul Lugoj-Deva, magistrale feroviare, modernizare materialul rulant, eliminare restricţii feroviare. Astfel, sume absorbite până acum sunt de aproximativ 3,4 miliarde de lei din PNRR. Circulăm pe 193 de km ai Autostrăzii Moldova finanţaţi atât din PNRR, cât şi din Programul Transport. A intrat în circulaţie o mare parte din materialul rulant modernizat, iar reformele în domeniul siguranţei rutiere şi al taxării per km sunt în implementare”, a menţionat fostul şef de la Transporturi.
De asemenea, peste 4,2 miliarde de lei au fost alocaţi prin programul SAFE pentru proiecte precum: Autostrada A8 tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, tronsonul A7 Paşcani – Suceava – Siret, cu 3 loturi în regim de drum expres.
„La infrastructura feroviară, avem o alocare de 1,644 miliarde de lei în 2025, cu priorităţi: modernizare coridoare TEN-T Curtici Simeria-Braşov, electrificări şi reabilitări pe sute de kilometri, modernizarea staţiilor şi digitalizarea. Proiecte importante: modernizarea Cluj-Oradea, reabilitare Bucureşti-Giurgiu, materialul rulant – 13 trenuri electrice noi livrate deja şi, foarte important, mâine se va semna un contract pentru 12 trenuri pe hidrogen. Pentru staţiile de alimentare cu hidrogen va fi lansată o achiziţie în cel mai scurt timp. Avem şi nişte rute propuse: Bucureşti – Aeroport Otopeni, Bucureşti – Piteşti, cu posibilitate de extindere până la Craiova, Bucureşti – Târgovişte sau Bucureşti – Curtea de Argeş”. a susţinut Ciprian Şerban.
Pe infrastructura rutieră, a continuat acesta, astăzi sunt în lucru 720 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, cu finanţare europeană.
„Pe infrastructura rutieră, în 2025, s-au dat în trafic 146 de km pe A0, A1, A7, DEx 12 etc. Avem astăzi în şantiere 720 de km de autostrăzi şi drum expres în execuţie, finanţare europeană majoritar asigurată. Până la sfârşitul lui 2026 ar trebui să dea Ministerul Transporturilor undeva la 255 de km în trafic: A7, A3, A0 – Autostrada de centură a Bucureştiului, secţiunea Nord, A1 Sibiu – Piteşti şi Drumul Expres Galaţi – Brăila. 465 de km vor rămâne în execuţie la finalul acestui an”, a arătat el.
În ceea ce priveşte infrastructura navală, portul Constanţa traversează un proces amplu de transformare şi modernizare.
„Prin achiziţia portului Giurgiuleşti se reconfigurează dimensiunea strategică şi creşterea competitivităţii în bazinul Mării Negre, poziţionare pentru reconstrucţia Ucrainei şi extinderea conexiunilor”, a susţinut fostul ministru.
La capitolul investiţii majore în curs de atribuire sunt proiecte în valoare de circa 300 de milioane de euro, din care 122,6 milioane infrastructura rutieră, 145 de milioane de euro lucrări de dragaj în porturile Constanţa şi Midia, modernizarea infrastructurii de energie, apă şi canalizare, extinderea capacităţilor operaţionale şi a zonelor portuare.
„Proiecte în diferite stadii de proiectare şi execuţie: avem modernizarea distribuţiei de energie electrică, extinderea infrastructurii de apă şi canalizare, lărgirea drumurilor interne – avem Poarta 7 şi zona de nord, continuarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi, navigaţia pe Dunăre, investiţii dedicate îmbunătăţirii condiţiilor de navigaţie şi avem proiecte precum FAST DANUBE 2, aproximativ 170 de milioane de euro, şi alte programe majore. Toate aceste realizări duc România pe o cale ireversibilă a proiectului de dezvoltare a infrastructurii”, a adăugat acesta.