Cipru a adoptat legi pentru controlul capitalului şi restructurarea băncilor

Parlamentul cipriot a aprobat noi măsuri pentru controlul capitalului şi restructurarea băncilor, parte a eforturilor de a întruni condiţiile statelor din zona euro pentru un pachet de împrumuturi externe.
Economica.net - S, 23 mart. 2013, 08:21
Cipru a adoptat legi pentru controlul capitalului şi restructurarea băncilor

După o zi de negocieri susţinute cu oficialii internaţionali aflaţi la Nicosia, Parlamentul a votat, vineri seara, nouă legi, potrivit Bloomberg.

Un nou vot ar putea avea loc azi, sâmbătă, pentru impunerea unei taxe pe depozitele mai mari de 100.000 de euro, la câteva zile după ce a fost respinsă o propunere care ar fi taxat toate conturile bancare. Băncile au fost închise toată săptămâna şi ar trebui să-şi reia activitatea de marţi.

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, încearcă să pună capăt impasului în care Cipru s-a aflat săptămâna aceasta şi care începe să ameninţe chiar statutul de membru al zonei euro.

Banca Centrală Europeană a dat termen până luni Ciprului să ajungă la un acord cu UE şi FMI, în caz contrat urmând să oprească accesul băncilor locale la mecanismul de lichiditate de urgenţă al instituţiei.

Miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro se vor întâlni, probabil, duminică pentru a discuta ultimele propuneri din partea Ciprului, notează Bloomberg.

Citeşte şi Planul B analizat de Cipru prevede o taxă de 15% pe depozitele bancare de peste 100.000 de euro

Cipru a intrat puternic în atenţia internaţională după ce liderii europeni au cerut ţării, la sfârşitul săptămânii trecute, să taxeze depozitele din bănci. Statul cipriot trebuie să obţină din surse proprii fonduri de 5,8 miliarde de euro pentru a debloca împrumuturi de 10 miliarde de euro din partea zonei euro. Banii sunt necesari stabilizării finanţelor statului şi sprijinirii sectorului bancar.

Chiar şi după legile adoptate vineri seara, Cipru s-ar putea găsi în situaţia de a nu reuşi să strângă cele 5,8 miliarde de euro cerute de ţările uniunii monetare.

Restructurarea Cyprus Popular Bank (Laiki) ar reduce necesarul de fonduri la 3,5 miliarde de euro, a declarat Averof Neofytou, vicepreşedinte al Disy, cel mai mare partid aflat la guvernare.
Deponenţii Cyprus Popular Bank cu peste 100.000 de euro în cont vor înregistra pierderi, a spus acesta.

„Vor fi nevoiţi să aştepte mulţi ani înainte de a vedea cât vor putea recupera – 30%, 40%, 50%, 60%, vom vedea. Pe de altă parte, decizia de susţine această lege protejează complet 361.000 din cei 371.000 de deponenţi”, a spus Neofytou în timpul dezbaterii din Parlament.

Oficialul cipriot nu a precizat ce se va întâmpla cu depozitele mari din celelalte bănci. Parlamentul s-ar putea întruni din nou sâmbătă, pentru a discuta impounerea unei taxe pe depozitele bancare, a spus el.

Un plan propus de liderii europeni prevede restructurarea Cyprus Popular Bank şi Bank of Cyprus, prin separarea activelor bune de cele neperformante. Depozitele garantate, de sub 100.000 de euro, vor fi transferate în banca „bună” şi nu vor înregistra pierderi, iar cele negarantate în banca neperformantă, unde vor rămâne blocate până la vânzarea activelor, au afirmat mai multe surse apropiate situaţiei.

Cipru a devenit în iunie a cincea ţară din zona euro care a cerut ajutor financiar. Unul dintre principalele motive a fost impactul puternic al pierderilor înregistrate de băncile cipriote din participarea la programul de ştergere a datoriilor statului elen.
Cyprus Popular operează în Cipru, Grecia, Marea Britanie, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Malta şi China, prin 439 de sucursale. Banca a raportat o pierdere de 1,56 miliarde de euro pentru primele nouă luni ale anului trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Prima decadă a lunii martie vine cu vreme însorită și temperaturi mai ridicate decât media obișnuită. Precipitațiile vor fi foarte reduse
ANM: Prima decadă a lunii martie vine cu vreme însorită și temperaturi mai ridicate decât media obișnuită. Precipitațiile ...
Precipitaţiile vor fi foarte puţine în prima decadă a lunii martie, vor predomina zilele însorite şi se vor înregistra temperaturi mai ridicate comparativ cu mediile multianuale, cu maxime......
MAE: Personalul neesențial al Ambasadei României la Tel Aviv, Consulatului General la Haifa și Oficiului de Reprezentare la Ramallah va fi repatraiat voluntar în țară
MAE: Personalul neesențial al Ambasadei României la Tel Aviv, Consulatului General la Haifa și Oficiului de Reprezentare ...
Ministrul Afacerilor Externe a anunţat că a aprobat vineri repatrierea voluntară a personalului neesenţial şi a membrilor ...
MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români să evite orice călătorie în Israel
MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români să evite orice călătorie în Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în contextul recentelor evoluţii de securitate din Orientul Mijlociu, ...
OLX are reguli noi de utilizare începând cu luna martie
OLX are reguli noi de utilizare începând cu luna martie
OLX, cel mai mare site de anunțuri din România, anunță mai multe schimbări pentru utilizarea platformei, care vor intra ...