Cipru va debloca 10% din sumele de peste 100.000 de euro aflate în conturile Bank of Cyprus

Cipru va debloca 10% din sumele mai mari de 100.000 de euro aflate în conturi la Bank of Cyprus, cea mai mare instituţie de credit locală, unde pierderile în urma restructurării sectorului bancar sunt estimate la până la 60% din banii deponenţilor.
Economica.net - mar, 02 apr. 2013, 14:28
Cipru va debloca 10% din sumele de peste 100.000 de euro aflate în conturile Bank of Cyprus

Decizia a fost luată în acord cu troica creditorilor internaţionali, au declarat surse din interiorul băncii centrale cipriote pentru Reuters.

De asemenea, plafonul pentru tranzacţii financiare derulate fără acordul băncii centrale va fi ridicat de la 5.000 de euro la 25.000 de euro.

Deponenţii de la Bank of Cyprus ar putea pierde până la 60% din sumele pe care le au în conturi peste nivelul garantat de 100.000 de euro. Astfel, 37,5% din fonduri vor fi convertite în acţiuni la bancă, parte a unui proces de recapitalizare, iar o parte de 22,5% va fi menţinută ca rezervă, urmând să fie transformată, de asemenea, în acţiuni dacă devine necesar.

Acordul dintre zona euro şi Cipru prevede acordarea unui pachet de împrumuturi externe de 10 miliarde de euro în schimbul restructurării sectorului bancar şi implementării de măsuri de austeritate.

A doua mare bancă a ţării, Laiki, va fi închisă, pierderile fiind estimate la până la 80% din depozite. Activele solide ale Laiki vor fi transferate la Bank of Cyprus.

Bank of Cyprus a anunţat luni că suspendă operaţiunile din România pentru o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti, iar clienţii pot retrage bani de la bancomate.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la finele săptămânii trecute că activele celor două bănci cu capital cipriot prezente în România reprezintă doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin România, bancă al cărei acţionar majoritar – Popular Bank of Cyprus (Laiki) va fi lichidat, are depozitele integral garantate.

Bank of Cyprus deţine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc, iar fiind o sucursală a unei bănci din Uniunea Europeană, garantarea depozitelor este asigurată prin schiema de garantare din ţara de origine, adică din Cipru.

Vânzarea sucursalei Bank of Cyprus de la Bucureşti va aduce depozitele constituite la această instituţie sub incidenţa legislaţiei româneşti, suspendarea operaţiunilor până la finalizarea tranzacţiei fiind negociată de săptămâna trecută de BNR cu banca centrală a Ciprului, a afirmat, luni, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

El a explicat că potrivit reglementărilor în vigoare, Bank of Cyprus, fiind înfiinţată în Cipru, autorizată şi supravegheată de banca centrală din Cipru, se supune oricărei reglementări decise de instituţia din acea ţară.

Consilierul guvernatorului BNR a arătat că deşi sunt şanse mari pentru perfectarea unei preluări în numai o săptămână, există şi posibilitatea de prelungire a operaţiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...