Circa 1.200 de locuinţe de serviciu aflate în proprietatea CFR SA vor putea fi cumpărate de chiriaşi

Economica.net
22 08. 2012
locuinte_86928200

„CNCF CFR va vinde 1.178 de locuinţe de serviciu, aflate în proprietatea privată a companiei. Locuinţele de serviciu se află în clădiri proprietate a CNCF CFR , situate în zona staţiilor de cale ferată, halte, puncte de oprire etc., şi sunt ocupate de chiriaşi în baza unor contracte de închiriere, încheiate cu cele 8 regionale de cale ferată”, se arată într-un comunicat al companiei.

Preţul este stabilit în conformitate cu prevederile legislaţiei privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, care stabileşte că valoarea de vânzare a locuinţei se calculează raportat la preţul pieţei de către un expert autorizat, în condiţiile legii.

Vânzarea locuinţelor de serviciu poate începe doar la solicitarea scrisă a titularului care ocupă imobilul în baza contractului de închiriere.

„Adoptarea acestei măsuri va contribui la creşterea veniturilor companiei, în conformitate cu ţintele prevăzute în acordul semnat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană”, se menţionează în comunicat.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR administrează infrastructura feroviară publică.