Circa 140.000 de oameni au ieşit în stradă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate

Circa 140.000 de persoane, potrivit unui organism independent, au demonstrat sâmbătă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate, menţinând presiunea asupra guvernului la peste şapte luni de la declanşarea unei mişcări de protest condusă de studenţi care zguduie ţara, relatează AFP.
AGERPRES - D, 29 iun. 2025, 09:55
Circa 140.000 de oameni au ieşit în stradă în Serbia pentru a cere organizarea de alegeri anticipate

„Vrem alegeri”, a scandat mulţimea, care a ocupat începând cu ora locală 18:00 (16:00 GMT), cea mai mare piaţă din capitala Belgradului şi mai multe străzi din împrejurimi, agitând drapele sârbe şi bannere cu nume de oraşe şi sate din Serbia.

În cursul serii au izbucnit ciocniri între manifestanţi, dintre care unii au aruncat cu fumigene, şi forţele de ordine, care au făcut uz de gaze lacrimogene şi grenade asurzitoare. Ciocnirile au fost totuşi rare de la declanşarea mişcării de protest.

Într-un comunicat, poliţia a afirmat că demonstraţia a reunit 36.000 de manifestanţi, însă mai multe imagini aeriene de la protest arată o mulţime mult mai mare, potrivit AFP.

Potrivit bilanţului provizoriu al unui organism independent de la sfârşitul serii, circa 140.000 de persoane au participat la protest, ceea ce face ca acesta să fie unul dintre cele mai mari de la începutul mişcării, după cel de la 15 martie, la care s-au adunat 300.000 de oameni.

„Demonstrăm o dată în plus că nu ne vom opri”, a explicat pentru AFP Stefan Ivakovic, un student la drept. „Ne vom mobiliza atâta timp cât va fi necesar până când revendicările noastre vor fi satisfăcute”, a adăugat el.

Mişcarea a luat naştere în urma prăbuşirii acoperişului gării din Novi Sad în noiembrie 2024, care s-a soldat cu moartea a 16 persoane, între care doi copii.

Studenţii au preluat rapid conducerea mişcării de protest. Nemulţumiţi de lipsa de acţiune a guvernului populist în faţa acestei tragedii imputate în mare parte unei corupţii generalizate, ei au venit cu mai multe revendicări în ultimele luni, în special efectuarea unei anchete independente, şi cer din mai organizarea de a alegeri legislative anticipate.

Studenţii sârbi i-au dat un ultimatum preşedintelui, cerându-i două lucruri: dizvolvarea parlamentului şi plecarea susţinătorilor săi care se află în faţa preşedinţiei de pe 12 aprilie.

Aleksandar Vucic avea termen, potrivit ultimatumului studenţilor, să răspundă până sâmbătă, la ora 21.00 (19.00 GMT).

După ce a expirat acest ultimatum, studenţii le-au comunicat manifestanţilor: „Popor al Serbiei! Timpul s-a scurs, dar nu pentru noi (…) Aceasta nu este o luptă numai a studenţilor. Astăzi cerem cu toţii alegeri. Ne vom ridica toţi şi vom câştiga toţi”.

Alimentând temerile privind ciocniri între cele două tabere, Aleksandar Vucic a avertizat în cursul dimineţii că vor exista „violenţe” la finalul manifestaţiei studenţilor.

Aceştia, care au avut până acum manifestări paşnice, au ameninţat la rândul lor cu o „radicalizare” dacă cererile lor nu sunt satisfăcute, chemând la „nesupunere civilă paşnică”.

Vineri seară, preşedintele Vucic le-a răspuns studenţilor, respingând revendicările lor şi acuzându-i, aşa cum a mai făcut-o, că sunt în solda „puterilor străine”.

„În final, Serbia câştigă mereu”, a postat el pe Instagram sâmbătă seară.

În contextul acestui val de contestare de mare amploare, preşedintele sârb a renunţat la şeful guvernului şi la anumiţi miniştri în ianuarie, acuzându-i în acelaşi timp pe manifestanţi că vor să alimenteze o lovitură de stat, că sunt plătiţi de alte ţări sau că vor să atenteze la viaţa sa.

Te-ar mai putea interesa și
Victorie mare obținută de Consiliul Concurenței. CCR a decis că instituția poate folosi informații și documente de la alte autorități și instituții publice
Victorie mare obținută de Consiliul Concurenței. CCR a decis că instituția poate folosi informații și documente de ...
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și......
Grupul portughez Greenvolt, deținut de americanii de la KKR, primește o finanțare de 284 de milioane de euro pentru construirea unui parc eolian de 253 în sudul României
Grupul portughez Greenvolt, deținut de americanii de la KKR, primește o finanțare de 284 de milioane de euro pentru construirea ...
Greenvolt Group anunță că, prin intermediul Greenvolt Power, unul dintre liderii segmentului dezvoltării de proiecte ...
Cuprul rămâne esențial pe măsură ce cursa AI se îndreaptă spre fibra optică și diamante
Cuprul rămâne esențial pe măsură ce cursa AI se îndreaptă spre fibra optică și diamante
În dezvoltarea infrastructurii AI, cuprul este un element esențial, fiind utilizat în centrele de date, pentru fabricarea ...
Investitorii românii vor putea „ataca” din 12 octombrie 30 dintre cele mai lichide companii listate la Bursa din Varșovia. Croații de la InterCapital aduc direct la BVB un ETF nou – analiză
Investitorii românii vor putea „ataca” din 12 octombrie 30 dintre cele mai lichide companii listate la Bursa ...
Începând cu 12 octombrie, investitorii români vor avea acces la 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate ...