Cîțu: 2021 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă că 2021 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, arătând că singurul lui regret este că nu a avut timpul necesar pentru a duce la final reformele propuse.
AGERPRES - sâm, 29 ian. 2022, 14:52
Cîțu: 2021 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României

„E important să ştim exact situaţia reala. Eu ştiu că de foarte multe ori se spune ca oficialii cumva nu vin să spună întotdeauna situaţia cum este ea, pentru că nu vrem să speriem oamenii şi nu despre asta este vorba. Eu cred că e bine să ştim toate scenariile şi în special scenariile dificile, pentru că oamenii trebuie să se pregătească să ia decizii şi dacă se întâmplă să fie mai bine decât ne-am aşteptat, atunci cu toţii câştigăm. Aşa am administrat economia în 2020 şi în 2021 şi a ieşit bine. Te pregăteşti pentru ce este mai rău şi dacă iei măsuri bune, rezultatele vor fi confirmate. Anul trecut, nu o spun doar eu, a fost cel mai bun an din punct de vedere economic din istoria României, cea mai rapidă revenire în criza globală. Am un singur regret, că nu am reuşit să am timpul să duc până la final reformele pe care ni le propusesem, pentru că atunci tot acest succes economic s-ar fi vazut şi în buzunarele românilor. Vă garantez acest lucru, dar continuăm. Veţi vedea în momentul în care vom termina reformele, succesul economic al creşterii economice se va vedea şi în buzunarele tuturor românilor”, a spus Cîţu, la sediul central al PNL.

El a citat din declaraţia secretarului general al OCDE, Mathias Cormann, şi a prezentat un grafic din raportul OCDE şi a subliniat că România a avut cea mai rapidă revenire economică în 2021.

„Toate aceste măsuri pe care noi le-am luat pe partea aceasta economică, tot acest ansamblu de măsuri au dus la schimbarea perspectivei României de la negativ la stabil, anul trecut, al agenţiilor de rating, o schimbare care s-a făcut după aproape un deceniu, nu se mai schimbase în pozitiv sau nu am avut un upgrade pozitiv de la agenţiile de rating, să sperăm că rămânem cel puţin unde suntem”, a afirmat liderul PNL.

El a subliniat necesitatea menţinerii măsurilor liberale, arătând că partenerii social-democraţi au înţeles de foarte multe ori provocările, dând ca exemplu faptul că pensiile au crescut cu 10%.

„Se poate şi în această coaliţie economia liberală să livreze cu câteva compromisuri”, a afirmat Cîţu.

El a arătat că anul trecut s-a intervenit pentru asigurarea plăţii pensiilor, salariilor şi a alocaţiilor. Cîţu a amintit că anul trecut a fost o criză economică şi de sănătate publică.

„Noi am luat nişte măsuri şi au fost cele bune, măsurile câştigătoare care au dus la o creştere economică peste aşteptări”, a spus preşedintele PNL.

El a vorbit despre ajustarea deficitului bugetar cu mult peste aşteptări, la 6,7% din PIB. Cîţu a arătat şi că pentru prima oară România s-a împrumutat la dobânzi negative, menţionând şi digitalizarea ANAF şi e-facturare.

„În trimestrul IV economia a început să dea semne de încetinire. E normal ritmul să încetinească. Ritmul încetineşte atât timp cât nu vii cu măsuri care să stimuleze. (…) Noi am reuşit să menţinem un ritm de creştere economică peste aşteptări pentru că am investit mai mult decât s-a investit în trecut”, a spus Cîţu, context în care a amintit de PNRR şi programul „Anghel Saligny”.

Preşedintele PNL a atras atenţia asupra mediului inflaţionist.

„Trebuie să fim foarte atenţi în acest mediu inflaţionist, cum este şi normal vor exista revendicări din toate sectoarele, revendicări pentru creşteri salariale, dublări de beneficii, etc. Este normal, unele dintre ele sunt bine justificate, altele nu. Aici trebuie să judecăm cu foarte mare atenţie şi aici este un apel către colegii de coaliţie să nu promitem ceea ce nu putem să facem. Haideţi să discutăm întâi în coaliţie, vedem ce putem să facem şi apoi să dăm soluţiile. Să nu promitem ceea ce nu putem să facem, pentru că dacă promitem şi nu facem este mai periculos”, a spus Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Nou record negativ: Consumul de energie electrică a scăzut la minime istorice în România, în Duminica Floriilor
Nou record negativ: Consumul de energie electrică a scăzut la minime istorice în România, în Duminica Floriilor
Consumul național de energie electrică din rețele a scăzut duminică după-amiază până aproape de neverosimilul prag de 3.600 MW....
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...