Cîţu: Ar fi bizar pentru toată lumea să se revină la măsurile anti-COVID după o lună

 Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a afirmat, luni, că ar fi "bizară" revenirea, după o lună, la măsurile anti-COVID, subliniind însă că întotdeauna a fost de acord cu recomandările specialiştilor din domeniu.
AGERPRES - lun, 21 mart. 2022, 12:15
Cîţu: Ar fi bizar pentru toată lumea să se revină la măsurile anti-COVID după o lună

„Întotdeauna eu sunt de acord cu specialiştii. Am spus asta şi când am administrat. Dar, acum, ar fi bizar pentru toată lumea, la o lună după, să vii cu astfel de măsuri. Nu cred că ar înţelege nimeni nimic din aşa ceva. Eu nu cred că putem să ne întoarcem, dar, dacă specialiştii vin şi decizia Guvernului este să întoarcă lucrurile, atunci se va comunica. În coaliţie nu s-a discutat aşa ceva”, a declarat Cîţu, la Palatul Parlamentului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...