Cîţu: În privinţa personalului medical există propunerea ca cei care nu se vaccinează să fie testaţi contra cost

13 07. 2021
florin citu2

El a răspuns astfel întrebat dacă Executivul ia în calcul măsura obligativităţii imunizării anti-COVID în rândul cadrelor medicale sau a angajaţilor care se ocupă de îngrijirea bătrânilor, pornind de la anunţul făcut de autorităţile din Franţa şi Grecia potrivit căruia vaccinarea va fi obligatorie pentru personalul din sistemul de sănătate.

„În primul rând, România are astăzi cea mai mică rată de infectare din Europa, deci începem cu partea pozitivă. În ceea ce priveşte vaccinarea în rândul personalului medical, ştiţi foarte bine că există propunerea că să fie testaţi cei care nu vor să se vaccineze şi să plătească pentru teste. Asta este propunerea pe care am făcut-o pentru Ministerul Sănătăţii”, a declarat Florin Cîţu, marţi, la Palatul Victoria.