Cîţu: Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici

Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că datele privind inflaţia prezentate luni de Banca Naţională a României (BNR) reprezintă o estimare, însă există şi cifre "interesante" privind veniturile, care arată că România merge în direcţia în care "nu mai este o ţară cu salarii mici".
AGERPRES - mar, 10 aug. 2021, 12:54
Cîţu: Ne mutăm spre direcţia în care România nu mai este o ţară cu salarii mici

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi la 3,4% pentru sfârşitul anului viitor, conform unei prezentări făcute luni de guvernatorul Mugur Isărescu, scrie Agerpres.

„Este o estimare a Băncii Naţionale. Eu vă spun că am văzut ieri nişte cifre foarte interesante, cum mai mult de 1% dintre angajaţii din România au un salariu mai mare de 3.000 de euro net, cum creşte ponderea celor care au salarii mai mari de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă că (…) ne mutăm spre direcţia pe care eu am vrut-o, într-un moment în care România nu mai este o ţară cu salarii mici, nu mai este o destinaţie pentru cei cu salarii mici… (…) România devine o destinaţie pentru investiţii cu valoare adăugată mare şi nu mai este o destinaţie pentru salarii mici”, a susţinut Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că a văzut în presă cifrele prezentate de BNR, subliniind că salariile sunt determinate de cerere şi de ofertă, nu de intervenţia Guvernului.

„O economie liberală este o economie care creează oportunităţi pentru toţi românii. Prin investiţii, creăm oportunităţi”, a adăugat prim-ministrul.

Potrivit acestuia, oportunităţile sunt mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...