Cîţu: Nu există un cadru legal care să le permită românilor să nu-și plătescă facturile și să nu aibă penalități

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat joi că nu există un cadru legal care să permită românilor să nu plătească factura la energie sau gaze şi să nu aibă penalităţi, arătând că Guvernul trebuie să vină cu un cadru legal nou.
AGERPRES - J, 13 ian. 2022, 21:33
Cîţu: Nu există un cadru legal care să le permită românilor să nu-și plătescă facturile și să nu aibă penalități

„Nu există un cadru legal şi nu a fost trecută nicio ordonanţă de urgenţă care să le permită românilor să nu plătească factura şi să nu mai aibă penalităţi. (…) Eu sper să vină cu un cadru legal, pentru că altfel această afirmaţie nu este susţinută de niciun cadru legal şi atunci îi îndemnăm pe români să încalce legea, ceea ce nu este corect. (…) Trebuie să fim foarte atenţi aici. Dacă Executivul vine cu un cadru legal nou, cu o ordonanţă de urgenţă prin care va spune că se interzice debranşarea în această perioadă, pentru că am făcut-o şi noi în stare de urgenţă, sau nu se plătesc penalităţi la facturi nu ştiu câte luni sau permitem ca facturile să fie plătite până în septembrie, pentru că asta este iarăşi o soluţie pe care putem să o facem după ce avem compensare ş.a.m.d. şi dacă există încă oameni care au probleme, trebuie să le permitem să plătească factura pe o perioadă mai lungă de timp”, a afirmat Cîţu la Antena 3.

El a arătat că nu a existat încă o discuţie în coaliţie despre această situaţie.

„Vom avea o discuţie în coaliţie zilele următoare. (…) Este o măsură care vine în afara programului de guvernare. Este o măsură nouă şi atunci trebuie să venim în coaliţie, pentru că aş vrea să ştiu – şi aici nu este o critică -, dar aş vrea să nu mai aruncăm pe piaţă tot felul de soluţii care au un impact asupra bugetului foarte mare, fără să venim şi cu soluţii de finanţare”, a spus liderul PNL.

Florin Cîţu a făcut apel la calm în rândul colegilor din coaliţie şi a solicitat mai mult pragmatism şi mai puţină discuţie pe reţelele de socializare în privinţa măsurilor pentru creşterea preţurilor la energie.

„Nu putem să plătim toate facturile pentru toată lumea, pentru că asta nu înseamnă decât să luăm de la unii şi să dăm la alţii şi nu ajungem nicăieri. Trebuie să vedem care sunt priorităţile, consumatorul vulnerabil şi apoi să le luăm pe rând, care sectoare sau ce parte din economie trebuie ajutată şi cum să o ajutăm ca să avem o economie mai târziu. Dacă avem mesaje populiste şi aruncăm tot felul de idei pe piaţă apoi o să fie complicat să venim cu o soluţie care să rezolve problema. Cer mai mult pragmatism, mai puţină discuţie pe Facebook, mai multă discuţie printre experţi, să venim cu soluţii şi apoi să le prezentăm românilor. Le-aş prioritiza, aş merge în primul rând către românii care într-adevăr au nevoie, către oamenii vulnerabili, către acele companii care sunt vulnerabile şi apoi aş extinde măsurile, dar trebuie să fim foarte clari: nu putem, şi acesta este mesajul din partea PNL, să vorbim de măsuri care să discrimineze sau să promitem că vom plăti toate facturile tuturor în economie. Asta ar fi o greşeală şi, la fel, să promitem tot felul de eliminări de taxe. Este complicat, este o situaţie de deficit bugetar şi orice măsură pe care o luăm acum, ea va funcţiona o lună, două, trei, dar costurile sau impactul s-ar putea să fie mult prea mare sau echilibrele pe care le-am câştigat în economie le vom pierde foarte uşor”, a mai spus Cîţu.

Potrivit acestuia, criza preţurilor la energie a pornit din exterior, dar România ar fi trebuit să se pregătească de mai mult timp.

„Dacă în 30 de ani am fi investit mai mult în capacitatea de producţie şi interconectivitate în ceea ce priveşte energia electrică şi alte tipuri de energie, poate că nu am fi avut acelaşi şoc”, a subliniat Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
Anunț oficial pentru 600.000 de români cu investiții. Interzis crypto de la 1 iulie 2026, dacă nu există licența MiCA
De la 1 iulie 2026, intră în vigoare și în România Directiva Europeană MiCA, primul act legislativ din lume care reglementează pe fundamente clasice piața de criptomonede. Cei circa 600.000......
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: Doar trei firme, cu 10 angajați, fac selecția
Cum a pierdut România 200 de milioane de euro pentru că statul nu poate numi șefi la companiile gigant. Oana Gheorghiu: ...
Vicepremierul Oana Gherghiu avertizează că România are o problemă sistemică cu numirea șefilor din companiile gigant ...
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a serviciilor de ambulanță
Ministerul Sănătății organizează concursuri pentru ocuparea funcțiilor de conducere ale DSP-urilor județene și a ...
Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi demararea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere ale direcţiilor ...
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește oficial situația SAFE. Se pot pierde miliardele pe proiectele încă neîncepute?
Guvernul lămurește situația programului SAFE, care ar trebui să aducă în România investiții de aproape 20 de miliarde ...