Cîţu, reacție la decizia Standard & Poor’s: Guvernul a câştigat încrederea instituţiilor internaţionale

Prim-ministrul Florin Cîţu a salutat sâmbătă faptul că agenţia de rating Standard & Poor's a îmbunătăţit perspectiva economiei României de la "negativ" la "stabil", adăugând că guvernul a câştigat "clar şi fără dubiu" încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini.
AGERPRES - S, 17 apr. 2021, 11:42
Cîţu, reacție la decizia Standard & Poor's: Guvernul a câştigat încrederea instituţiilor internaţionale

„Agenţia de rating Standard & Poor’s a păstrat ratingul de ţară, dar, mult mai important, a modificat perspectiva economiei României de la „negativ” la „stabil”. Eroii din economia românească, mai ales în această perioadă dificilă, sunt, din punctul meu de vedere, companiile private, antreprenorii. Ei sunt cei care au dus greul şi cu care m-am consultat de foarte multe ori pentru a lua cele mai bune decizii. Fără încrederea lor nu reuşeam. Pentru toate acestea le mulţumesc. Realizarea este cu atât mai importantă cu cât vine în contextul celei mai mari crize economice şi de sănătate din ultima sută de ani. Această coaliţie de guvernare, condusă de PNL, din care fac parte USR PLUS şi UDMR, cu un premier liberal, cu o politică liberală, a reuşit în această perioadă dificilă ce nu au putut să facă guvernele anterioare în perioade de creştere economică. Coaliţia de guvernare condusă de PNL, cu un premier liberal, a câştigat clar şi fără dubiu încrederea instituţiilor internaţionale şi a investitorilor străini”, a arătat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Agenţia de rating Standard & Poor’s a reconfirmat vineri la „BBB minus /A-3” ratingul României pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”. Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie începând din noiembrie 2013.

Potrivit Standard & Poor’s, economia României ar putea înregistra o creştere de 5% în aceste an şi să rămână la un nivel solid în 2022-2023.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...