Ciucă: Aprobăm creşterea punctului de pensie cu 10%, majorarea alocaţiei pentru copii şi o indemnizaţie suplimentară pentru persoanele cu dizabilităţi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2020/12/ciuca_54656768678_01959900-623x420.jpg)
„Aprobăm în şedinţa de Guvern de astăzi un pachet de măsuri sociale în beneficiul copiilor, pensionarilor şi persoanelor cu dizabilităţi, aşa cum ne-am asumat prin programul de guvernare. Stabilim majorarea punctului de pensie cu 10%, începând cu luna ianuarie a anului viitor, de la 1.442 lei, cât este în prezent, la 1.586 de lei. Decidem, de asemenea, creşterea indemnizaţiei sociale pentru pensionari cu 25%, de la 800 de lei, la 1.000 de lei, începând cu anul 2022. De asemenea, majorăm alocaţia de stat pentru copii şi instituim acordarea, anul viitor, a unei indemnizaţii suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi, respectiv a 13-a indemnizaţie”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern.