Ciucă: Aprobăm OUG privind specula: Cer Ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice elementele de preţ la carburanţi

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că Guvernul va aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi a solicitat ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice modul în care s-a ajuns la preţul actual al carburanţilor.
AGERPRES - J, 16 iun. 2022, 12:06
Ciucă: Aprobăm OUG privind specula: Cer Ministerelor Energiei şi Finanţelor să verifice elementele de preţ la carburanţi

„În cadrul şedinţei de astăzi, aşa cum am solicitat în urmă cu mai bine de o lună şi la şedinţa de guvern trecută, vom aproba ordonanţa de urgenţă privind combaterea acţiunilor speculative şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Este o ordonanţă de urgenţă pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm în situaţii excepţionale, situaţii pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se, atât în timpul pandemiei de COVID-19, cât şi în prima perioadă de după declanşarea acţiunii militare ruse în Ucraina şi avem datoria să ne protejăm cetăţenii, avem datoria să ne protejăm mediul de afaceri”, a afirmat Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a adăugat că este importantă asigurarea unui cadru „cât se poate de bine reglementat şi onest între cerere şi ofertă” pentru a putea combate „orice creştere artificială a preţurilor”.

„Şi pentru că suntem la acest capitol doresc să cer Ministerului Energiei şi Ministerului Finanţelor să verifice elemente de preţ la carburanţi astfel încât să putem să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al preţului la carburanţi”, a adăugat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.