Ciucă: Aprobăm un memorandum prin care ne angajăm să oferim garanţii suplimentare privind salarizarea profesorilor debutanţi

Guvernul va aproba joi un memorandum prin care se angajează să ofere garanţii suplimentare privind salarizarea profesorilor debutanţi şi investiţiile privind infrastructura din instituţiile de învăţământ, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
AGERPRES - J, 08 iun. 2023, 11:10
Ciucă: Aprobăm un memorandum prin care ne angajăm să oferim garanţii suplimentare privind salarizarea profesorilor debutanţi

Totodată, şeful Executivului şi-a exprimat convingerea că odată ce memorandumul va fi publicat în Monitorul Oficial dascălii vor înţelege angajamentul coaliţiei de guvernare şi vor lua decizia de a reveni la catedră, scrie Agerpres.

„Astăzi, tocmai pentru a oferi garanţii suplimentare faţă de concretizarea măsurilor pe care le-am adoptat, vom aproba un memorandum în cadrul unei declaraţii pe care o vom aproba în Guvern şi o vom publica în Monitorul Oficial. Exact cu elementele de referinţă legate de prevederile salariale pentru debutanţii din Educaţie în grila de salarizare specifică noii legi a salarizării şi, desigur, celelalte măsuri care au fost prevăzute în interiorul memorandumului în ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură din instituţiile de învăţământ „, a declarat Nicolae Ciucă, joi, în cadrul şedinţei de Guvern.

El a menţionat şi faptul că şi-a asumat alături de liderul social-democraţilor, Marcel Ciolacu, în numele PNL şi PSD, semnarea unui angajament politic pentru a oferi acele garanţii prin care să determine cadrele didactice şi celelalte categorii de personal din Educaţie să reia procesul de învăţământ, pentru a finaliza anul şcolar.

„Aici nu este vorba doar de relaţia dintre membrii sindicatelor şi Guvern, este vorba de impactul şi consecinţele acestor decizii asupra a milioane de copii, asupra a milioane de părinţi, şi, cel mai important, asupra a sute de mii de copii care urmează să susţină Evaluarea naţională şi Bacalaureatul. Toate aceste chestiuni sunt convins că dascălii noştri le înţeleg şi înţeleg de asemenea apelul la încredere şi raţiune pe care-l fac de la masa Guvernului pentru a înceta această grevă şi a putea să finalizăm şi să închidem anul de învăţământ, concretizând tot ceea ce am discutat în documente oficiale care sunt absolut angajante pentru Guvernul României în respectarea angajamentelor pe care le avem faţă de sistemul de educaţie”, a mai declarat Ciucă.

Premierul a reiterat şi faptul că Educaţia şi Sănătatea sunt priorităţi ale actualei coaliţii de guvernare.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România a ajuns raiul falsurilor. Poate rezolva AI problema fraudelor din artă?
România este vulnerabilă, deoarece piața de artă are puțini experți, infrastructură este insuficientă pentru autentificare și investigații, iar cadrul legislativ deficitar, în timp ce......
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Două noi centrale termoelectrice vor funcționa în această iarnă în România, la Constanța și Arad. Încep probele
Premierul interimar Ilie Bolojan afirmă că CET Palas din Constanţa şi CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, începând ...
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
iPhone 17 a fost cel mai vândut smartphone din lume în trimestrul al doilea din 2026, cu 6% din vânzările globale, în ...
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Bolojan: Menţinerea centralelor pe cărbune va determina pierderea a până la 100 de milioane de euro din PNRR
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că amânarea închiderii centralelor pe lignit de la Turceni şi Craiova ...