Ciucă: Discutăm să inițiem un proiect nou cu privire la certificatul COVID. Nu s-a luat încă o decizie cu privire la taxarea companiilor mari

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută despre iniţierea unui nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID.
AGERPRES - mar, 07 dec. 2021, 17:19
Ciucă: Discutăm să inițiem un proiect nou cu privire la certificatul COVID. Nu s-a luat încă o decizie cu privire la taxarea companiilor mari

Întrebat dacă va fi depus în Parlament un nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID, Ciucă a spus: „Au fost discuţii aseară. În momentul de faţă este un proiect de lege în dezbatere la Camera Deputaţilor şi s-a luat de asemenea în discuţie să se iniţieze un proiect, la iniţiativa ministrului Sănăţii, şi în momentul în care îl vom avea, Parlamentul este cel care va dezbate”.

Premierul a menţionat că din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în noul proiect ar putea fi introduse „unele elemente de timp”, adică acest certificat să fie necesar în funcţie de indicatorii de incidenţă.

La întrebarea dacă este de acord ca acest certificat să nu fie permanent, Ciucă a afirmat: „Am solicitat domnului ministru să avem partea aceasta de aplicabilitate a lui dependentă de indicatori de incidenţă, deci să nu fie unul permanent. (…) Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă”.

Despre taxarea companiilor mari

Nicolae Ciucă a mai spus că nu s-a luat „niciun fel de decizie” privind posibilitatea introducerii unei taxe pentru marile companii, menţionând că va discuta pe acest subiect cu fiecare dintre cei responsabili din cadrul coaliţiei şi se va lua o decizie împreună.

„Nu este încă o decizie, nu s-a luat niciun fel de decizie. Am să discut cu fiecare dintre cei care sunt responsabili din cadrul coaliţiei pe acest subiect şi vom lua o decizie împreună. Vom avea toate aceste date furnizate de cei care fac analiza pe buget, despre cei care au cunoştinţă despre modul în care se construieşte bugetul şi desigur de la cei care identifică toate aceste elemente prin care putem să asigurăm colectarea banilor la buget”, a afirmat Ciucă, la Palatul Parlamentului.

Precizarea prim-ministrului a survenit unei întrebări privind propunerea de introducere a unei taxe pentru marile companii, fiind vorba de aproximativ 300 de companii multinaţionale care ar putea fi astfel taxate.

Despre posibilitatea introducerii unei declaraţii de avere pentru fiecare gospodărie, Ciucă a spus că este una din propuneri, dar nu s-a luat o decizie încă.

„Sunt foarte multe idei şi propuneri de soluţii care se dezbat, se analizează şi, sigur, este una dintre ele. Nu s-a luat o decizie încă”, a conchis premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea European (sondaj Gallup)
Islanda „nu prea vrea” în UE – Majoritatea se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la Uniunea ...
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup dat publicităţii vineri, o schimbare faţă de sondajele anterioare, cu......
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își asumase prin PNRR să le închidă la 31 august. Câți bani am putea pierde
E oficial. Guvernul Bolojan sfidează UE și ține în viață grupurile pe cărbune de la Craiova și Turceni, pe care își ...
Guvernul a decis, prin memorandum, să mai permită funcționarea a trei grupuri pe cărbune și după 31 august, argumentând ...
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate  de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
ANAF a lansat două aplicaţii gratuite pentru verificarea datele raportate de contribuabili prin declaraţia D406 SAF-T
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziţia contribuabililor două aplicaţii gratuite, create ...
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran stimulează investiţiile în infrastructuri precum porturi şi conducte în zona Golfului Persic
Războiul din Iran modifică harta comerţului mondial şi obligă ţările din Golful Persic să îşi revizuiască strategia ...