Ciucă: Legea pensiilor speciale trebuie să fie finalizată la nivelul Parlamentului în maxim două săptămâni

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că legea pensiilor speciale trebuie să fie finalizată în Parlament în maxim două săptămâni, menţionând că va fi o soluţie care trebuie asumată politic pentru ca România să poată beneficia de banii din cererea de plată numărul 3 din PNRR.
AGERPRES - lun, 09 oct. 2023, 12:10
Ciucă: Legea pensiilor speciale trebuie să fie finalizată la nivelul Parlamentului în maxim două săptămâni

„Am discutat la finele săptămânii cu premierul, am discutat cu toţi cei care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurilor, atât la Guvern, cât şi la Parlament şi urmează ca în maxim două săptămâni, aşa cum a anunţat şi premierul, să avem finalizarea legii pensiilor speciale”, a afirmat Ciucă, întrebat pe această temă, înaintea şedinţelor Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal şi Biroului Politic Naţional al partidului.

Întrebat dacă s-a ajuns la un consens cu magistraţii pe tema pensiilor speciale, Ciucă a spus: „Aici nu este vorba de opoziţie a cuiva sau dacă ne convine sau nu. Este o soluţie care trebuie asumată, ne asumăm politic această soluţie şi mergem cu ea mai departe”.

„Trebuie să beneficiem de plăţile din cererea de plată numărul 3. (…) Sunt chestiunile legate de timpii prin care se ajunge la corelarea între vechimea minimă şi vechimea maximă, timpul, de asemenea, limită la care se ajungea într-un final, în 2045. (…) Este o discuţie pe care urmează să o finalizăm. Nu s-a luat încă decizia finală pe această speţă. Aşa cum am văzut că există disponibilitate din partea tuturor instituţiilor, o vom rezolva şi pe aceasta”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă se aşteaptă ca legea să fie din nou atacată la CCR, liderul PNL a spus: „Există şi această posibilitate, să fie atacată la CCR”.

„Dar la nivelul Parlamentului trebuie să fie finalizată în maxim două săptămâni”, a mai precizat Ciucă.

În 2 august, Curtea Constituţională a României a decis să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, vineri, că îşi doreşte ca amendamentele la proiectul de lege privind pensiile speciale să fie adoptate în Senat şi Camera Deputaţilor în următoarele două săptămâni de zile, astfel încât să poată fi închisă cererea de plată numărul trei aferentă Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...