Ciucă: Nu avem pregătirea necesară să implementăm impozitarea progresivă

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, consideră că România nu este pregătită tehnic pentru a aplica impozitarea progresivă, neavând digitalizarea necesară, dar a reamintit că PNL este susţinător al cotei unice de impozitare pentru că "şi-a dovedit eficienţa economică".
AGERPRES - mie, 05 iun. 2024, 09:21
Ciucă: Nu avem pregătirea necesară să implementăm impozitarea progresivă

Prezent la Arad pentru o întâlnire cu membrii PNL din judeţ, Nicolae Ciucă a fost întrebat de jurnalişti dacă discuţiile privind impozitarea progresivă vor fi reluate, el afirmând că deocamdată este dificil de discutat pe această temă.

„Partidul Naţional Liberal este un susţinător al cotei unice de impozitare şi vom continua să susţinem această măsură, pentru că şi-a dovedit eficienţa economică şi putem să stăm de vorbă cu cei care sunt direct implicaţi în economia României, cu mediul de afaceri şi ei să ne spună care au fost cu adevărat principalele avantaje ale cotei unice şi spaţiul pe care îl mai are în continuare, de valabilitate, cota unică, astfel încât să putem să avem un mediu de afaceri, o economie cu adevărat dobândind un capital consistent. Până atunci, este dificil de discutat de impozitare progresivă şi avem şi un argument tehnic: nu avem pregătirea necesară, digitalizarea necesară să putem să aplicăm cu adevărat o astfel de măsură”, a răspuns liderul PNL.

El a mai spus că este foarte greu să estimeze acum un termen când se pot relua discuţiile pe acest subiect.

„Discuţiile sunt reluate permanent în aceste analize, idei, dar în momentul de faţă trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să vedem care este realitatea, realitate care trebuie să fie în conformitate cu ceea ce, cu adevărat, aduce beneficiu economiei noastre”, a subliniat preşedintele PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Naumescu, despre menţinerea fondurilor UE pentru agricultură şi plăţi regionale: Riscurile de a avea o discontinuitate a finanţării europene la 1 ianuarie 2028 pot fi destul de mari.  Vor urma negocieri dure
Valentin Naumescu, despre menţinerea fondurilor UE pentru agricultură şi plăţi regionale: Riscurile de a avea o discontinuitate ...
Consilierul prezidenţial Valentin Naumescu avertizează, sâmbătă, că vor urma negocieri dure şi complicate în cadrul Uniunii Europene pentru că unele state, inclusiv România, solicită......
Anthropic avertizează în prospectul său pentru IPO că atitudinea guvernelor faţă de companie i-ar putea afecta reputația și relaţiile comerciale
Anthropic avertizează în prospectul său pentru IPO că atitudinea guvernelor faţă de companie i-ar putea afecta reputația ...
Anthropic avertizează că atitudinea guvernelor faţă de companie şi tehnologia sa ar putea avea efecte mai ample asupra ...
Adrian Negrescu, despre decizia S&P de menținere a ratingului României: Este o gură de oxigen într-o mare de probleme. Nu este un moment în care să deschidem şampania, ci să ne punem pe muncă
Adrian Negrescu, despre decizia S&P de menținere a ratingului României: Este o gură de oxigen într-o mare de probleme. ...
Menţinerea ratingului suveran al României în categoria recomandată investiţiilor reprezintă o gură de oxigen într-o ...
Italia cere clarificări privind posibila plecare anticipată a Christinei Lagarde de la conducerea BCE
Italia cere clarificări privind posibila plecare anticipată a Christinei Lagarde de la conducerea BCE
Italia cere clarificări în legătură cu zvonurile privind o posibilă plecare anticipată a preşedintelui Băncii Centrale ...