Ciucă: Până săptămâna viitoare vom îndeplini măsurile aferente cererii de plată numărul 2 din PNRR

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern, că până săptămâna viitoare urmează să fi luate măsurile pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor asumate în vederea aprobării cererii de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
AGERPRES - mie, 22 mart. 2023, 12:29
Ciucă: Până săptămâna viitoare vom îndeplini măsurile aferente cererii de plată numărul 2 din PNRR

Şeful Executivului a precizat că miercuri dimineaţă a avut o întâlnire cu ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi cu secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, în cadrul căreia a fost analizat stadiul îndeplinirii jaloanelor din PNRR şi gradul de absorbţie a fondurilor europene, scrie Agerpres.

„În această dimineaţă am avut o întâlnire cu ministrul Fondurilor Europene, domnul Marcel Boloş, cu domnul secretar general, cu şeful Cancelariei şi am analizat împreună tot parcursul şi măsurile care au fost luate până-n acest moment şi cele care trebuie, din punct de vedere tehnic, să fie parcurse până săptămâna viitoare, astfel încât să ne asigurăm că cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Până la acest moment, toate elementele principale, cele legate de legea decarbonizării, de legea avertizorilor, au fost deja rezolvate, mai avem nevoie de o clarificare legată de închiderea jalonului pe hidrogen, care, de asemenea, va fi soluţionat azi, cel mai târziu mâine, şi în felul acesta ne asigurăm cererea de plată numărul 2 va fi aprobată. Şi vom continua lucrul la programul de reforme şi, în felul acesta, ne asigurăm că vom avea un parcurs şi pentru cererea de plată numărul 3”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că este foarte importantă asigurarea absorbţiei fondurilor europene, având în vedere avantajele oferite de această finanţare.

„În analiza din această dimineaţă am putut să desprindem care sunt avantajele şi tot ce a însemnat absorbţia de fonduri europene. Aici mă refer, desigur, la PNRR. Cel puţin până în acest moment, sunt aproximativ 8.500 de contracte semnate, în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro. Trebuie să asigurăm întreg procesul ca acestea să fie puse în practică şi să devină realitate”, a afirmat Ciucă.

Totodată, a adăugat acesta, a fost discutat nivelul de absorbţie din cadrul financiar 2014-2020.

„Suntem în cel de al treilea an de complementaritate a cadrului financiar. Până în acest moment, putem spune că ne apropiem de 80% absorbţie. Şi, înainte de a începe şedinţa de guvern, am avut o discuţie cu doamna secretar de stat, cu domnul secretar general şi cu domnul ministru legat de ceea ce este nevoie să facem în continuare. Şi, dacă va fi nevoie, până la finele săptămânii vom mai avea o şedinţă de guvern, astfel încât să asigurăm cadrul legal necesar pentru ca absorbţia să tindă către maxim. Cel puţin aşa cum am analizat în această dimineaţă, rezultă foarte clar că până la finele anului ne atingem obiectivul asumat de absorbţie de minim 90% din cadrul 2014-2020 şi pregătim foarte serios absorbţia pentru fondurile din cadrul multianual 2021-2027. Discutăm de 46 de miliarde de euro, bani care, odată ce reuşim să îi atragem şi să-i cheltuim în conformitate cu obiectivele asumate, vor aduce schimbări fundamentale în România”, a mai declarat Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Iranul a lovit ținte civile și militare în Kuweit, un aliat al SUA, în urma atacurilor americane asupra sa
Un atac iranian asupra infrastructurii energetice din Kuweit, ca represalii după bombardamentele americane, a provocat pagube extinse, au semnalat vineri autorităţile acestei ţări care este......
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează proiecte cu fonduri europene
Noul proiect al Legii salarizării dubleză sporurile primite de primarii și președinții de consilii județene care implementează ...
Sporul pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene şi primarii şi viceprimarii care implementează ...
Rusia paralizează exporturile ucrainene de la Marea Neagră, ca răspuns la atacurile asupra instalațiilor sale petroliere
Rusia paralizează exporturile ucrainene de la Marea Neagră, ca răspuns la atacurile asupra instalațiilor sale petroliere
În timp ce unităţile ucrainene de drone îşi continuă campania fără precedent de atacuri asupra petrolierelor şi ...
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților din sistemul public
Florin Manole (PSD), fost ministru al Muncii: Nu votăm o lege a salarizării în care vor fi tăiate veniturile angajaților ...
PSD are o poziţie constructivă privind legea salarizării, dar nu va vota o lege pe baza căreia vor fi tăiate veniturile ...