Ciucă: Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an

Premierul Nicolae Ciucă a reiterat, miercuri, că primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an, exploatarea urmând a asigura circa un miliard de metri cubi pe an, ceea ce reprezintă 10% din consumul anual înregistrat în România.
AGERPRES - J, 28 apr. 2022, 08:17
Ciucă: Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase la jumătatea acestui an

„Primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase de către compania Black Sea Oil and Gas la jumătatea acestui an şi atunci vom avea un miliard de metri cubi în plus pe an asiguraţi prin această investiţie. (…) În perimetrul de la Caragele există speranţe şi s-a discutat ca primele gaze să fie extrase în anul 2024 iar în perimetrul Neptun Deep, mai devreme de finele lui 2026-2027 nu putem să sperăm că vom avea gaz din Marea Neagră. Cert este că, în tot acest ansamblu, trebuie să recunoaştem că România este o ţară norocoasă, având această resursă deosebit de importantă în acest moment”, a afirmat Nicolae Ciucă în cadrul unei emisiuni la TVR1, scrie Agerpres.

Potrivit premierului, deşi în prezent există suficient gaz pentru consumul populaţiei şi industrie, mai este nevoie de o cantitate suplimentară de circa 20% din consumul anual, din care 10% ar urma să fie asigurată prin exploatarea realizată de Black Sea Oil and Gas.

Şeful Guvernului a menţionat că vineri vor avea loc discuţii cu premierul bulgar pe tema finalizării interconectorului dintre Grecia şi Bulgaria, pentru a putea beneficia astfel şi de gazul lichefiat care poate fi adus în Marea Mediterană şi descărcat în terminalele din Grecia sau Turcia.

În ceea ce priveşte energia electrică, Nicolae Ciucă a subliniat că se au în vedere programele Uniunii Europene pentru energie regenerabilă, alături de demersuri pentru punerea în funcţiune a centralei de la Iernut, a reactoarelor III şi IV de la Cernavodă şi a reactoarelor nucleare de dimensiuni mici.

În legătură cu Legea offshore, premierul a dat asigurări că într-o perioadă scurtă de timp va fi aprobată şi va merge la promulgare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...