Ciucă: România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei

România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei, a declarat, marţi, premierul Nicolae Ciucă, în intervenţia din deschiderea Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române (RADR).
AGERPRES - mar, 06 sept. 2022, 13:44
Ciucă: România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei

„România doreşte să fie şi parte a dialogului şi soluţiilor legate de reconstrucţia Ucrainei. Avem deplina disponibilitate de a ne implica activ în acest proces. Maniera în care asistăm victimele războiului purtat pe teritoriul Ucrainei dă măsura umanităţii şi responsabilităţii noastre”, a spus şeful Executivului, scrie Agerpres.

El a apreciat că „nu ne putem permite să fim blocaţi într-o logică de criză, avem datoria şi obligaţia de a transforma această criză multidimensională în tot atâtea oportunităţi”.

Premierul a amintit în intervenţia sa online de sprijinul pe care ţara noastră l-a acordat celor peste 2,1 milioane de ucraineni care au fugit din calea războiului şi s-au stabilit sau au tranzitat România.

Totodată, Ciucă a vorbit despre facilitarea tranzitului de cereale din ţara vecină. „Este notabil faptul că peste 60 la sută din cerealele exportate de Ucraina au tranzitat sau au avut un tranzit facilitat de România”, a punctat el.

„Agresiunea rusă ne-a reamintit tuturor că principiile care fundamentează Uniunea Europeană şi parteneriatul euroatlantic sunt importante şi trebuie susţinute. Erodarea acestor principii, demonizarea sau demonetizarea lor prin discursuri populiste şi extremiste sunt menite să afecteze negativ fundamentul societăţilor bazate pe drepturi, libertăţi şi supremaţia legii. De aceea România trebuie să îşi asocieze şi mai pronunţat eforturile cu cele ale partenerilor cu care împărtăşeşte aceleaşi valori şi obiective şi să redinamizeze comunitatea democraţiilor nu doar pe continentul nostru, dar şi în Asia, Africa sau America Latină”, a arătat Ciucă.

Mai mult, prim-ministrul a subliniat că „nu putem permite ca legea forţei să devină substitut al ordinii internaţionale bazate pe reguli şi pe statul de drept”. „Acesta trebuie să rămână mesajul nostru clar şi busola opţiunilor noastre de parteneriat aprofundat. Totodată, România va continua să susţină ferm alegerea europeană a partenerilor săi precum Republica Moldova, Ucraina, Georgia şi statele din Balcanii de Vest”, a adăugat Nicolae Ciucă.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, de marţi până joi, Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR 2022), sub tema „Răspunsul diplomatic al României la schimbările realităţii geostrategice”.

Te-ar mai putea interesa și
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Primele semne de relaxare după un deceniu de înăsprire a fiscalității în UE. Eliminarea impozitării la sursă, pe listă
Comisia Europeană a lansat, recent, un pachet de măsuri care vizează simplificarea normelor fiscale pentru companiile europene, cu economii estimate la aproximativ opt miliarde de euro anual. ...
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de 20% UPDATE
VIDEO „Autostrada” din Valea Doftanei: Lucrările la viitoarea alternativă pentru DN1 au depășit stadiul de ...
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 102I Valea Doftanei - Săcele au depășit stadiul fizic de 20%, anunță ...
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru a încerca să pună mâna pe guvern şi să pună mâna pe putere”
Ţara celebră care a anunţat că nu mai organizează alegeri – „Nu vor mai fi alegeri aici pentru ei pentru ...
Preşedintele nicaraguan Daniel Ortega a anunţat că ţara central-americană nu va mai organiza alegeri, eliminând posibilitatea ...
Israelul construieşte o barieră de 23 de km în Fâşia Gaza
Israelul construieşte o barieră de 23 de km în Fâşia Gaza
Armata israeliană a construit un val de pământ cu o lungime de peste 23 de km pe toată lăţimea Fâşiei Gaza, arată ...