CL Suceava vinde companiei Adrem Invest 5 hectare de teren pentru construcţia unei termocentrale

Consiliul Local Suceava va vinde companiei Adrem Invest o suprafaţă de 5 hectare de teren care a fost concesionat pentru construcţia noii centrale termice a municipiului întrucât banca finanţatoare a cerut pentru acordarea creditului ca firma să fie proprietar şi pe teren.
Economica.net - mie, 10 apr. 2013, 11:43
CL Suceava vinde companiei Adrem Invest 5 hectare de teren pentru construcţia unei termocentrale

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că va convoca, săptămâna viitoare, o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, pentru a aproba vânzarea unei suprafeţe de teren de cinci hectare către compania Adrem Invest, care a concesionat suprafaţa pentru a construi noua centrală termică, investiţie de peste 80 de milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a arătat că banca austriacă Raiffeisen, care finanţează investiţia, a cerut firmei Adrem Invest, pentru acordarea creditului de 62 de milioane de euro, ca terenul pe care se construieşte centrala să fie în proprietatea firmei.

Primarul a precizat că până săptămâna viitoare va fi făcută o evaluare a terenului respectiv, urmând ca decizia să fie adoptată în Consiliul Local, şi că nu poate fi organizată o licitaţie pentru vinderea terenului în condiţiile în care acesta este concesionat de Adrem Invest, care a început deja construcţiile.

Lungu a mai spus că redevenţa pe care Adrem Invest trebuia să o achite în zece ani pentru concesionarea acestui teren se ridică la 300.000 de euro şi a apreciat că preţul de vânzare se va ridica peste această sumă, iar cu banii rezultaţi vor fi achitate datoriile Termica SA către societatea de distribuţie a gazelor naturale.

Primarul a mai susţinut că noua centrală termică va fi pusă în funcţiune în toamna acestui an, menţionând că Adrem Invest a achitat deja 20 de milioane de euro reprezentând avansul pentru echipamentele care vor fi montate.

Compania Adrem Invest a început în luna martie lucrările de construcţie la centrala de cogenerare pe bază de biomasă de la Suceava şi a anunţat că aceasta va fi complet funcţională şi operaţională pentru a asigura agent termic începând cu iarna 2013-2014.

Lucrările de construcţie a centralei vor fi realizate de către General Construct, un constructor local cu proiecte în Romania şi Germania, în timp ce furnizorul de echipamente este firma austriacă URBAS.

Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Combustibilul pe care va funcţiona centrala va fi gazul metan în timpul iernii şi biomasa pe perioada de vară.

Reprezentanţii companiei Adrem Invest Bucureşti susţineau, în luna februarie a anului trecut, că vor începe construcţia termocentralei în luna aprilie, cu două luni mai târziu faţă de planul iniţial, din cauză că încă nu a finalizat detaliile tehnice. Ulterior, în septembrie 2012, firma anunţa că va semna cu banca austriacă Raiffeisen un contract de finanţare a proiectului. Noua centrală termică de cogenerare ar fi trebuit inaugurată în mai 2013, dar termenul a fost prelungit cu şase luni.

Centrala va furniza 270.000 de gigacalorii anual, iar preţul de livrare stabilit conform contractului va fi de 116 lei pentru o gigacalorie, fără TVA. La acest preţ, consumatorul va mai achita 90 de lei pe gigacalorie pentru transportul agentului termic.

Societatea de termoficare Termica SA aparţinând Consiliului Local ar putea intra în conservare în acest an odată cu funcţionarea noii centrale termice a oraşului, iar o parte dintre angajaţi vor fi disponibizaţi.

Primarul Sucevei, Ion Lungu, declara, la începutul lunii februarie, că administraţia locală analizează procedura de transfer a activităţii de producere a energiei termice de la Termica SA la noua centrală de cogenerare construită de firma Adrem Invest şi care va asigura, începând cu iarna 2013-2014, încălzirea în regim centralizat.

El arăta că preţul gigacaloriei va rămâne la fel pentru populaţie, de aproximativ 200 de lei, dar că municipalitatea nu va fi nevoită să mai asigure subvenţionarea producerii acesteia.

Primarul mai spunea că programul de restructurare propus de AGA din Termica SA prevede disponibilizarea a 330 de angajaţi din cei 569 de salariaţi existenţi, persoanele disponibilizate urmând să beneficieze de salarii compensatorii, conform contractului colectiv de muncă.

El preciza că firma Adrem Invest va prelua şi concesiunea pentru distribuţia agentului termic şi că, în aceste condiţii, o parte din salariaţii Termica care lucrează în acest sector vor fi preluaţi de această firmă.

Lungu şi-a exprimat încrederea că Adrem Invest va veni cu o nouă gândire în domeniul distribuţiei energiei termice, cu încheierea de contracte cu beneficiarii finali, astfel încât să fie evitate situaţiile din prezent, când se constată întârzieri foarte mari la plata încălzirii, datoriile populaţiei fiind de peste 20 de milioane de lei.

Primarul mai declara că, cel mai probabil, Termica SA Suceava va intra în conservare, urmând ca, în cazul în care vor exista firme interesate să preia firma pentru activitatea de producere a energiei electrice, aceasta să fie privatizată.

Te-ar mai putea interesa și
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată rapid și profit de milioane
Românii care au făcut primul detergent gel cu bicarbonat de sodiu vor să iasă în afara țării. Investiție recuperată ...
Primul detergent românesc sub formă de gel a fost creat în 2019 de o familie de români întoarsă de la muncă din Italia. La nici un an, compania a intrat pe break even, adică și-a recuperat......
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă ...
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...