Clienţii BCR pot achita facturile direct la bancomate

Banca Comercială Română a anunţat lansarea facilităţii de activare prin Contact Center a serviciului 'Plăţi facturi la ATM' destinat persoanelor fizice.
Economica.net - J, 10 mai 2012, 08:48
Clienţii BCR pot achita facturile direct la bancomate

Activarea noului serviciu prin Contact Center se realizează fără a fi nevoie de o deplasare la bancă, printr-un simplu apel gratuit la InfoBCR, la numărul 0800.801.BCR (0800.801.227).

Potrivit sursei citate, prin intermediul ‘Plăţi facturi la ATM’, clienţii posesori de card BCR pot achita atât facturile proprii de utilităţi/servicii (electricitate, apă, gaze, salubritate, telefonie, TV etc), cât şi facturile altor persoane.

Achitarea facturilor se poate realiza de la orice ATM al BCR, din orice localitate, alta decât cea de reşedinţă, în orice zi, la orice oră.

Tranzacţiile efectuate se vor regăsi în chitanţele emise de fiecare ATM la finalul plăţilor, dar şi în extrasul de cont. În plus, clienţii BCR au la dispoziţie peste 160 de furnizori pentru care pot solicita activarea convenţiei de ‘Plăţi facturi la ATM’.

Totodată, noul serviciu permite clientului transferul de fonduri din conturile de card în conturile curente, rambursări ale ratelor de credit BCR în lei, inclusiv pentru cardurile de credit BCR în moneda naţională.

BCR, membră a Erste Group şi cel mai important grup financiar din România, este banca nr.1 la nivel naţional pe piaţa cardurilor şi a tranzacţiilor bancare.

Clienţii băncii au la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM, respectiv peste 2.000 de bancomate şi mai mult de 18.000 terminale POS pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, phone-banking şi e-commerce.

Te-ar mai putea interesa și
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Economia și Halloweenul: Frica are un preț
Se apropie sărbătoarea de Halloween, acea zi a anului în care căutăm în mod deliberat să ne speriem. Facem eforturi mari pentru a-i înspăimânta pe ceilalți și, uneori, chiar și pe noi......
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Ce spune Nazare despre bugetul pe 2027 – „Pierdem 1,5% din PIB din PNRR”
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condiţiile în care România pierde finanţări din Planul Naţional ...
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
România se pregăteşte pentru o nouă ieşire pe pieţe internaţionale după prima rectificare bugetară. Ce spune Nazare
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe pieţele internaţionale, a declarat vineri ministrul ...
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Ieftinire la benzinăriile din România, azi. A scăzut prețul benzinei
Prețul benzinei a scăzut în acastă după-amiază în majoritatea lanțurilor mari de benzinării din România, potrivit ...