Cloud guvernamental – Ministrul Digitalizării anunţă publicarea în SEAP şi în Jurnalul UE a componentelor dedicate programului de aproape jumătate de miliard de lei

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat miercuri că a fost publicată pe SEAP şi în Jurnalul Uniunii Europene licitaţia pentru componente de cloud dedicate din cloudul guvernamental. Valoarea totală estimată este de 418.741.074 lei.
AGERPRES - mie, 10 apr. 2024, 12:46
Cloud guvernamental - Ministrul Digitalizării anunţă publicarea în SEAP şi în Jurnalul UE a componentelor dedicate programului de aproape jumătate de miliard de lei

„Am publicat în #SEAP şi în Jurnalul Uniunii Europene licitaţia pentru componente de cloud dedicate din cloudul guvernamental. Cloudul dedicat este rezultatul renegocierii PNRR cu Comisia Europeană, pe care am obţinut-o la finalul anului trecut”, a scris Bogdan Ivan pe Facebook.

Potrivit acestuia, cloudul dedicat va funcţiona ca „temelia” arhitecturii tehnice pentru infrastructura informatică a statului român, scrie Agerpres.

Cloudul dedicat va conţine cele mai eficiente şi inovative tehnologii disponibile în lume, iar valoarea lui este de aproape 80 milioane de euro.

„În acest caz, cloud-ul guvernamental este infrastructura IT a Mileniul III, care poate beneficia de un sistem de securitate cibernetică, care va oferi platforme de securitate şi informaţii suplimentare în administraţia centrală. Doar prin investiţii în tehnologii de ultimă generaţie putem digitaliza administraţia şi conecta instituţiile între ele. Beneficiarii acestor transformări sistemice sunt cetăţenii – astfel, România va recupera în doar 4 ani decalajele faţă de Occidentul european în ce priveşte calitatea serviciilor publice digitale”, a mai susţinut ministrul.

Potrivit site-ului e-licitaţie,ro, achiziţia contribuie la realizarea infrastructurii cloud-ului guvernamental, folosind tehnologii de ultimă generaţie, cu un înalt grad de securitate cibernetică, eficiente din punct de vedere energetic, necesare asigurării găzduirii de sisteme informatice publice centrale şi interoperabilităţii acestora, într-un mod unitar şi standardizat.

De asemenea, achiziţia va contribui şi la modernizarea aplicaţiilor/sistemelor informatice utilizate în instituţiile publice astfel încât acestea să fie dezvoltate pentru cloud (cloud ready), dezvoltând, în acelaşi timp, noi aplicaţii native de cloud computing pentru migrarea în cloud.

Valoarea totală estimată este de 418.741.074 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, a informat chiar această companie, în timp ce serviciile ruseşti de......
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...