Clubul italian de fotbal Crotone, plasat sub administrație judiciară din cauza implicării Mafiei în activitatea sa

Clubul de fotbal Crotone din a treia ligă italiană a fost plasat sub administrare judiciară pentru un an, după ce poliţia a găsit "dovezi suficiente" ale infiltrării generalizate a Mafiei, au declarat procurorii marţi, scrie Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 16 sept. 2025, 19:20
Clubul italian de fotbal Crotone, plasat sub administrație judiciară din cauza implicării Mafiei în activitatea sa

Crotone, cu sediul în regiunea sudică a Calabriei, care găzduieşte puternica mafie ‘Ndrangheta, ocupă locul şapte în Grupa C din Serie C, cu cinci puncte după patru meciuri.

Crotone a jucat în prima ligă Serie A timp de două sezoane consecutive, între 2016 şi 2018, şi din nou în 2020-2021.

Decizia de marţi înseamnă că această grupare îşi va continua activităţile sportive, dar sub supravegherea unor administratori numiţi de instanţă. Clubul în sine nu este investigat.

„FC Crotone va colabora activ cu administratorii judiciari numiţi de instanţă pentru a-şi continua activităţile în interesul superior al clubului, al fanilor şi al sportului în general”, se arată într-un comunicat.

Crotone a declarat că decizia instanţei „nu sugerează nici pe departe complicitate sau conivenţă din partea clubului, a acţionarilor săi sau a managerilor şi colaboratorilor săi”.

Parchetul din oraşul Catanzaro a declarat într-un comunicat că Crotone a fost „supus, în ultimul deceniu, direct sau cel puţin indirect, unor condiţii de intimidare şi subjugare de către membrii clanurilor locale Ndrangheta”.

Mafia locală s-a infiltrat, în special, în operaţiunile de securitate şi de vânzare a biletelor ale clubului, iar regimul de administrare judiciară este aşteptat să ajute la readucerea activităţilor economice ale acestuia pe o cale legală, au indicat procurorii.

Infiltrarea mafiei în fotbalul italian, inclusiv în afacerile profitabile de comercializare şi vânzare de bilete, este un fenomen binecunoscut, investigaţiile recente vizând grupuri de fani „ultra” de la cluburile de top Inter Milano şi AC Milan.

Printre fotbaliştii lui Crotone s-au numărat în urmă cu câţiva ani internaţionalul român Denis Drăguş, Ionuţ Nedelcearu şi Vasile Mogoş.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Romgaz preia Azomureș. Decizie finală adoptată de acționari
Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz, cel mai mare producător de gaze din România, a aptobat tranzacția de preluare a combinatului chimic Azomureș, cel mai mare producător de......
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
FOTO Performanță istorică pentru România: Singurul român care a câștigat doi ani la rând „Oscarul” mondial în design
Cătălin Horomnea, CEO și fondator Glas Expert, a câștigat pentru al doilea an consecutiv Oscarul designului de produs. ...
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Autostrada A10 Sebeș – Turda: se închide circulația pe un sens al tronsonului de 17 kilometri, deschis în 2018
Se închide circulația pe aproximativ 17 kilometri ai Autostrăzii A10, Sebeș – Turda, Calea 1 (sensul de deplasare Unirea ...
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că este "de o importanţă critică" ca summitul NATO care începe ...