Cluburile spaniole de fotbal au pierdut anul trecut 900 de milioane de euro din cauza pandemiei

10 05. 2022
2988581-61327348-2560-1440

Este prima dată din 2012 când liga spaniolă a înregistrat pierderi, dar organizaţia se aşteaptă să-şi revină complet în două sezoane.

„Perspectivele pentru actualul sezon 2021-2022 sunt că va fi începutul redresării, când vom depăşi bariera de 4 miliarde de euro în privinţa veniturilor”, a afirmat LaLiga într-un comunicat.

Cluburile spaniole au avut venituri totale de 3,8 miliarde de euro în sezonul 2020-2021, cu 24,1% mai puţin decât în sezonul precedent, care a fost şi el afectat, într-o măsură mai mică, de pandemie.

Jumătate din scăderea veniturilor s-a datorat unui declin masiv al transferurilor de jucători. Cluburile spaniole au investit doar 547 de milioane de euro pe jucători în sezonul 2020-2021, în comparaţie cu suma de 1,533 de miliarde de euro cheltuită în sezonul anterior.

Numai problemele financiare ale Barcelonei au reprezentat 56% din pierderile nete înainte de impozitare ale ligii, potrivit unei surse apropiate situaţiei şi documentelor consultate de Reuters.

Problemele legate de procesul de restructurare financiară a Barcei au dus la demisia preşedintelui Josep Maria Bartomeu şi a consiliului său de administraţie. Noul preşedinte al clubului, Joan Laporta, a anunţat în august anul trecut că datoriile grupării catalane au totalizat 1,35 miliarde de euro, dintre care 673 de milioane de euro sunt datorate băncilor.

De atunci a fost aprobată strângerea unei sume suplimentare de 1,5 miliarde de euro pentru a permite clubului să renoveze stadionul Camp Nou şi împrejurimile acestuia.

Goldman Sachs, care acceptase în august să acorde un împrumut de 595 de milioane de euro pentru a ajuta la restructurarea datoriilor clubului, va finanţa renovarea stadionului conform unui plan pe 35 de ani, inclusiv o perioadă de graţie iniţială de cinci ani.

Barcelona este unul dintre cele cinci cluburi din primele două divizii care s-au opus acordului de 1,994 de miliarde de euro semnat de LaLiga în decembrie cu fondul de investiţii CVC Capital Partners, primul acord de investiţii de acest fel într-o ligă europeană.

Sursa foto: Eurosport.ro