Cluj-Napoca este singurul oraş mare unde preţurile locuinţelor au crescut în ultimul an

Cluj-Napoca este singurul oraş din cele mai mari şase din ţară unde preţurile locuinţelor au crescut în ultimele 12 luni, în condiţiile în care în Constanţa, Ploieşti, Timişoara, Braşov şi Bucureşti proprietarii locuinţelor din Bucureşti au scăzut preţurile cu până la 4,2%.
Economica.net - J, 13 iun. 2013, 09:50
Cluj-Napoca este singurul oraş mare unde preţurile locuinţelor au crescut în ultimul an

După ce în aprilie preţurile cerute pentru apartamentele din întreaga ţară s-au depreciat, înregistrându-se o scădere de 2,4%, de la 953 la 935 de euro pe metru pătrat, în luna mai piaţa rezidenţială a fost marcată de stabilitate. Astfel, la nivel naţional în luna mai a fost consemnată o apreciere uşoară, de 0,3%, până la 938 de euro pe metru pătrat. Cu toate acestea, tendinţa generală în marile oraşe ale ţării a fost, cu două excepţii, una de scădere, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

Pe primul loc în topul marilor oraşe în funcţie de ieftinirile consemnate pe segmentul rezidenţial în decurs de 12 luni se află Constanţa şi Ploieşti, cu scăderi de 4,2% faţă de 2012.

În Constanţa preţurile au coborât sub 900 de euro pe metru pătrat, respectiv de la 906 la 868 de euro pe metru pătrat.

Pe de altă parte, în Ploieşti preţul mediu se apropie de limita de 800 de euro, în condiţiile în care acesta s-a redus de la 836 la 801 euro pe metru pătrat.

În Capitală, pretenţiile proprietarilor şi dezvoltatorilor s-au redus cu 3,9% în ultimele 12 luni, la 1.096 de euro pe metru pătrat, faţă de 1.140 de euro pe metru pătrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe următorul loc se află Braşov, unde preţurile solicitate de vânzători şi intermediari sunt cu 1,8% mai mici comparativ cu sfârşitul lunii mai 2012. În aceste condiţii, preţul mediu a ajuns la 833 de euro pe metru pătrat, faţă de 848 de euro pe metru pătrat anul trecut.

În Timişoara, preţurile locuinţelor s-au menţinut relativ stabile în ultimele 12 luni, cu o marjă de scădere de doar 1%, de la 794 la 786 de euro pe metru pătrat.

Cel mai mare oraş din Transilvania, Cluj-Napoca, este singurul dintre cele analizate unde preţurile cerute în prezent sunt mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut – chiar dacă diferenţa este una redusă, de 0,3%. Nivelul mediu al preţurilor se situează în Cluj-Napoca la 940 de euro pe metru pătrat, faţă de 937 de euro pe metru pătrat în mai 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...