CNA s-a întrunit azi în şedinţă pentru a alege preşedintele şi vicepreşedintele instituţiei

Membrii CNA s-au întrunit, vineri, într-o şedinţă care nu are regim public, pentru a alege preşedintele instituţiei, funcţie pentru care candidează Laura Georgescu, şi vicepreşedintele, pentru care candidează Răsvan Popescu şi Lorand Turos, au declarat pentru MEDIAFAX surse.
Economica.net - vin, 28 dec. 2012, 10:53
CNA s-a întrunit azi în şedinţă pentru a alege preşedintele şi vicepreşedintele instituţiei

Şedinţa în cadrul căreia CNA urmează să îşi desemneze noul preşedinte şi noul vicepreşedinte se desfăşoară cu uşile închise şi a început în jurul orei 12.15.

La şedinţa CNA participă Răsvan Popescu, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Laura Corina Georgescu, Maria Monica Gubernat, Cristina Trepcea, Mihai Mălaimare, Narcisa Iorga şi Valentin – Alexandru Jucan. De asemenea, Christian Mititelu ar urma să participe la şedinţa CNA în sistem de videoconferinţă, el aflându-se la Londra.

Până în prezent, de la înfiinţarea CNA, în 1992, instituţia a fost condusă de Titus Raveica, Sorin Moldovan, Şerban Madgearu, Ralu Filip şi Răsvan Popescu.

Dacă vineri va primi voturile colegilor săi şi dacă va fi apoi validată de plenul Parlamentului, Laura Georgescu va fi prima femeie numită preşedinte al CNA.

Laura Georgescu a fost numită membru titular în CNA, pentru un mandat de şase ani, de plenul reunit al Parlamentului, pe 30 octombrie. Laura Georgescu a fost propusă de Guvern în calitate de membru titular al CNA.

La audierea în şedinţa comună a Comisiilor de Cultură din Parlament, pe 23 octombrie, Laura Georgescu a spus că, din 1992 până în 2003, a pus, alături de Felicia Meleşcanu, bazele TVR Internaţional, precizând, totodată, că a colaborat cu Florin Călinescu la emisiunea „Chestiunea zilei”. „Din 2003, am trecut de cealaltă parte a baricadei, am intrat pe comunicare şi relaţii mass-media în administraţia publică centrală şi, timp de zece ani, la Guvernul României, am făcut comunicare cu Oficiul European de Luptă Antifraudă de la Bruxelles, am realizat foarte multe transmisiuni în direct pe Comunicare, pe Fonduri Europene”, a spus atunci Laura Georgescu, precizând totodată că speră să poată aduce un punct de echilibru în CNA.

La rândul lor, Răsvan Popescu şi Lorand Turos – care candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al CNA – au fost numiţi membri titulari în Consiliu de plenul reunit al Parlamentului, tot pe 30 octombrie, în acelaşi timp cu Laura Georgescu.

Pentru Răsvan Popescu şi Lorand Turos, noul mandat înseamnă, de fapt, o continuare a activităţii lor în CNA.

Răsvan Popescu a fost propus pentru un nou mandat de membru titular în CNA de PSD. În ultimii cinci ani, Răsvan Popescu a fost preşedinte al CNA. Până în 2000, când şi-a început activitatea de membru CNA, Răsvan Popescu a lucrat ca jurnalist de presă scrisă şi radio BBC, redactor-şef la TVR şi purtător de cuvânt al Guvernului şi apoi al Preşedinţiei României.

Iniţial, Lorand Turos a fost numit ca membru al CNA în februarie 2012, în locul lui Attila Szasz, care şi-a dat demisia din Consiliu. Pe 30 octombrie, Lorand Turos a fost propus pentru un nou mandat de titular în Consiliu de către UDMR. Înainte de a lucra în CNA, Lorand Turos a lucrat în presa scrisă şi audiovizuală maghiară şi la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii.

Potrivit articolului 14 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, „(1) Consiliul este condus de un preşedinte, asimilat funcţiei de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani. (2) În absenţa preşedintelui conducerea Consiliului este asigurată de vicepreşedinte. (3) Vicepreşedintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezenţa a cel puţin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. (4) Dacă funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condiţiile alin. (1) şi (3), a unui preşedinte, respectiv vicepreşedinte”.

Articolul 15 din Legea audiovizualului prevede că şedinţele Consiliului sunt publice, cu excepţia cazului în care se propune preşedintele şi se alege vicepreşedintele.

Pe de altă parte, potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare (ROF) al CNA, pentru funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului poate candida orice membru al Consiliului, numit în condiţiile legii.

Conform ROF, alegerea candidatului/candidaţilor pentru funcţia de preşedinte şi/sau de vicepreşedinte al CNA se face prin vot secret, în condiţiile prevăzute de lege.

În cazul în care candidaţii nu întrunesc numărul de voturi necesar pentru a fi aleşi în funcţia de preşedinte şi/sau în funcţia de vicepreşedinte, votul se poate relua de cel mult 3 ori. Dacă nici în acest caz nu se reuşeşte alegerea candidatului pentru funcţia de preşedinte şi/sau de vicepreşedinte, se declanşează o nouă procedură de alegere.

Consiliul Naţional al Audiovizualului are, în prezent, următoarea componenţă: Răsvan Popescu, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Florin Gabrea, Laura Corina Georgescu, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin-Alexandru Jucan.

Structura CNA s-a modificat pe 20 decembrie, când Răsvan Popescu, Ioan Onisei, Gelu Trandafir, Lorand Turos, Constantin Duţu, Mircea Deacă şi-au încheiat mandatele. Doar Răsvan Popescu şi Lorand Turos au rămas în componenţa noului Consiliu, cărora li s-au alăturat Vasile Buda, Monica Gubernat, Florin Gabrea şi Laura Georgescu.

Pe 30 octombrie, plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor i-a votat pe Viorel Vasile Buda (susţinut de PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (Preşedinţie) şi Laura Corina Georgescu (Guvern) în calitate de membri titulari ai CNA. Aceştia vor avea un mandat cu o durată de şase ani.

În afară de cei şase membri ai CNA nou numiţi, din Consiliu mai fac parte Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Christian Mititelu, Mihai Mălaimare şi Valentin-Alexandru Jucan, ale căror mandate vor expira fie în 2014, fie în 2018.

Mai precis, Iorga, Trepcea, Mititelu şi Mălaimare au fost validaţi ca membri titulari ai CNA în octombrie 2008, de Parlament, fapt pentru care mandatele lor vor expira în 2014. Narcisa Iorga a fost propusă ca membru al CNA din partea Preşedinţiei, Mihai Mălaimare şi Christian Mititelu au fost propuşi de Guvern, iar Cristina Trepcea – de Camera Deputaţilor.

Pe de altă parte, Valentin-Alexandru Jucan a fost numit membru titular în CNA în februarie 2012. Jucan a fost propus pentru această funcţie de grupurile parlamentare ale PDL, iar mandatul său va expira în 2018.

Consiliul Naţional al Audiovizualului este unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, o instituţie publică autonomă aflată sub control parlamentar. Consiliul se întruneşte, în mod curent, de două ori pe săptămână, în şedinţe publice şi este mandatat să monitorizeze radiodifuzorii şi să aplice sancţiuni în cazul în care constată încălcări ale reglementărilor în vigoare. Totodată, CNA eliberează licenţe audiovizuale.

Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus. Durata mandatului membrilor Consiliului este de 6 ani, iar numirea acestora se face eşalonat, în funcţie de expirarea mandatului. În cazul în care un loc în Consiliu devine vacant înaintea expirării mandatului, acesta va fi ocupat de supleant până la expirarea mandatului iniţial de 6 ani.

Membrii Consiliului au funcţie de demnitate publică asimilată funcţiei de secretar de stat, potrivit articolului 12 din Legea audiovizualului.

Te-ar mai putea interesa și
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
Sergiu Manea (BCR): Dacă reuşim să absorbim banii din Politica de Coexiune și NextGenerationEU am adăuga la PIB peste 2%
România şi-ar majora potenţialul de creştere economică la 5 - 5,5% dacă ar absorbi banii din Politica de Coeziune şi Fondurile NextGenerationEU, de la 3,5% în prezent, a afirmat, miercuri,......
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică și vom continua reformele
Boloș, la întâlnirea cu reprezentanții Băncii Mondiale: Ne menţinem angajamentul să promovăm stabilitatea macroeconomică ...
România va menţine echilibrul macroeconomic şi angajamentul ferm de a continua reformele asumate prin Planul Naţional ...
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Turkish Airlines, aproape de un acord cu Rolls-Royce și Airbus pentru producția de componente – surse Bloomberg
Compania Turkish Airlines ar urma să semneze un acord cu Rolls-Royce Holdings Plc şi Airbus SE pentru producţia internă ...
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de conținut
TikTok a actualizat regulile comunității și a introdus noi funcții pentru crearea și distribuirea în siguranță de ...
TikTok anunțat astăzi că a actualizarea regulilor comunității pentru a oferi și mai multe informații privind normele ...