CNADNR a prelungit restricţia de circulaţie pe podul de la Agigea, până la 30 septembrie 2013

Economica.net
12 08. 2013
32073428_54597700

Conform sursei citate, în toată această perioadă, traficul rutier pe podul de la Agigea, situat pe DN 39 la km 8+988, se va desfăşura pe cele patru benzi ale podului, restricţionat în ambele sensuri de circulaţie, cu o viteză de 50 km/h.

În acest context, conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.

CNADNR anunţa, în data de 29 aprilie 2013, că traficul rutier pe podul de la Agigea se va desfăşura restricţionat pe ambele sensuri de circulaţie, până pe 7 august.

De peste un an, podul de la Agigea, care are o lungime de circa 250 de metri şi o lăţime de peste 20 de metri, se află în proces de reabilitare, prima din ultimii 20 de ani, lucrări ale căror costuri se ridică la 4,7 milioane de euro şi care trebuie finalizate în doi ani.

Obiectivul general al proiectului vizează efectuarea lucrărilor de consolidare, de reparaţii, înlocuire a sistemului rutier, a parapetelor şi instalaţiilor electrice, precum şi consolidarea malurilor.

Într-o primă fază, traficul rutier pe acest sector de drum, care traversează canalul Dunăre – Marea Neagră, a fost închis maximum 15 minute pe oră, în perioada 25 septembrie – 3 octombrie, pentru executarea unor lucrări de mentenanţă.