CNADNR nu are încă sare pentru deszăpezirea drumurilor în această iarnă

Economica.net
05 10. 2013
deszapezire12_55844100_99291000

„Din păcate, suntem în întârziere de a semna contractul cu CNADNR-ul. Spre surprinderea mea şi, din nefericire, autorităţile române au avut ceva schimbări în cadrul conducerii CNADNR şi, deşi m-am întâlnit de câteva ori în luna august şi în luna septembrie, suntem deja în luna octombrie şi nu avem un contract încheiat. Va avea loc negocierea la bursă pe 7 octombrie, sperăm să încheiem contractul şi să recuperăm timpul pierdut. Deja iarna a început să vină peste noi”, a afirmat Aurel Bucur, în cadrul unei întâlniri cu presa pe care a avut-o la sediul Salinei Praid. 

Directorul SALROM şi-a exprimat speranţa că va exista o colaborare bună cu CNADNR, în condiţiile în care a crescut cantitatea de sare solicitată, de la 250 de mii la 400 de mii de tone. 

‘Avem nişte capacităţi de derulare şi nişte cantităţi pe care nu putem să le depăşim, cu toate eforturile supraomeneşti pe care am vrea să le facem. Totodată, a crescut cererea cantităţii de sare de către CNADNR de la 250 mii de tone la 400 de mii de tone pentru acest sezon, probabil impulsionaţi şi de anunţul meteorologilor că va fi o iarnă foarte grea. Sper să facem faţă. Noi avem peste o sută de mii tone depozitate deja în cele şapte saline ale noastre, dar va trebui să ne mişcăm foarte repede şi sperăm să am tot sprijinul şi toată colaborarea celor de la CNADR’, a spus Aurel Bucur.

El a punctat că, din fericire, partenerii tradiţionali din Ungaria şi Slovacia şi-au făcut deja stocuri de sare, o întârziere fiind semnalată doar în semnarea contractului cu partenerii din Serbia. 

‘Avem o situaţie relativ fericită, pentru că vecinii noştri din Ungaria şi Slovacia, principalele două ţări învecinate care sunt deszăpezite cu sare din România, şi-au făcut deja stocuri – 50 de mii de tone în Slovacia, 50 de mii de tone în Ungaria. Din păcate, în Serbia, alt partener tradiţional, s-a purces târziu la demararea încheierii contractelor. (…) Dar sperăm totuşi să depăşim aceste sincope. Am în vedere că noi ne-am pregătit, având istoricul anilor precedenţi, unde la Salina Praid, spre exemplu erau cozi interminabile, de la 80 de camioane în sus, anul acesta sperăm să nu mai avem’, a precizat directorul SALROM.