CNAIR a trimis la ANAP documentaţia de atribuire pentru contractul vizând studiul de fezabilitate de lărgire a DN1, între Aeroportul Otopeni și A0

30 01. 2024
423250089_341039495510865_7965158740148066483_n

„Pas important pentru lărgirea DN1 între Aeroportul Otopeni (Henri Coandă) şi A0, la profil de 3 benzi pe sens! Am transmis astăzi la ANAP documentaţia de atribuire pentru contractul necesar elaborării Studiului de Fezabilitate pentru acest obiectiv. Durata Contractului este de opt luni, din care 7 luni pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, iar finanţarea va fi asigurată prin Fonduri Europene Nerambursabile”, a scris Pistol pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, prin acest contract se are în vedere identificarea de soluţii viabile inclusiv pentru separarea completă a traficului pe distanţa dintre Aeroportul Otopeni şi A0, posibilitatea efectuării virajului la stânga pentru întoarcere după nodul A0 pe direcţia Bucureşti – Ploieşti şi eliminarea punctelor negre/ conflictelor de trafic pe acest sector de drum.

Totodată, alte obiective sunt realizarea unui sector de drum omogen care să asigure infrastructura de bază necesară cererii de transport în creştere, asigurarea unui grad ridicat de siguranţă a traficului rutier şi un acces mai facil pentru agenţii economici şi pentru locuitorilor cartierelor rezidenţiale din zonă.

După validarea documentaţiei de atribuire, va putea fi publicat Anunţul de Participare aferent contractului de proiectare, în cadrul căruia se va stabili şi data limită pentru depunerea a ofertelor, a mai arătat şeful CNAIR.