CNAIR anunță o tentativă de fraudă care vizează deținătorii de roviniete

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat astăzi că, în această perioadă, circulă mesaje înșelătoare care solicită plata urgentă a taxei de drum (rovinieta).
Economica.net - lun, 02 feb. 2026, 18:06
CNAIR anunță o tentativă de fraudă care vizează deținătorii de roviniete

Conform CNAIR, pe diferite canale de comunicare circulă mesaje înșelătoare care pretind că sunt trimise „în numele Rovinietei” sau al CNAIR și solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”, sub amenințarea aplicării de amenzi sau chiar a confiscării vehiculului.

Unul dintre acestea notează că neplata taxei de drum restante în 12 ore va duce la „amendă și vehiculul va fi reținut”.

Oficialii instituției avertizează că aceste mesaje sunt false, CNAIR nefiind abilitată să confiște vehicule. De asemenea, CNAIR nu transmite SMS-uri care conțin linkuri de plată. „Linkurile incluse în aceste mesaje duc către site-uri frauduloase, create pentru a fura date personale și informații bancare”, avertizează cei de la CNAIR.

Tot ei îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de mesaje să nu acceseze linkurile primite, să nu introducă datele cardului sau informații personale, să șteargă mesajul și să blocheze expeditorul.

„Pentru informații corecte despre rovinietă și plăți, consultați exclusiv canalele oficiale CNAIR și platformele autorizate”, atenționează oficialii companiei de administrare a infrastructurii, adăugând și că instituția „nu transmite mesaje de pe numere de telefon obișnuite sau suspecte, precum cele întâlnite în astfel de exemple de fraudă”.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui mai vechi magazin al său din România
IKEA Băneasa intră în remodelări majore. Compania va investi 60 de milioane de euro pentru a da o nouă față celui ...
După aproximativ 20 de ani de la inaugurare, magazinul IKEA din Băneasa va fi remodelat complet în urma unei investișii de 60 de milioane de euro....
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu 15%, tras înainte de inflație. TOP prețuri mici
Vești proaste pentru șoferi! Datele oficiale care arată că vor plăti tot mai mult pe RCA. Prețul a crescut deja cu ...
Continuă să vină vești proaste pentru șoferi din zona RCA, care nu putea să evolueze altfel decât toate celelalte ...
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în orașul Ceuta
Alegeri în Spania. Liderul opoziției de dreapta Alberto Nunez Feijoo și-a lansat oficial campania, în mod simbolic, în ...
Liderul opoziţiei de dreapta, Alberto Nunez Feijoo, şi-a lansat simbolic miercuri la Ceuta campania pentru alegerile legislative ...
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, iar furnizorii rămași fără energie sunt în corzi și fac pierderi zilnic cumpărând mai scump. 900 MW “nucleari” trebuie înlocuiți în fiecare oră din alte surse
Piața de energie începe să dea în clocot. Cu centrala nucleară oprită, Nuclearelectrica nu-și onorează contractele, ...
Prelungirea opririi centralei de la Cernavodă, coroborată cu situația de forță majoră pe contracte obținută de Nuclearelectrica, ...