CNAIR:Şoferii din România ar putea avea dificultăţi miercuri dimineaţă la plata rovinietei şi taxei de pod prin SMS. Vor fi lucrări de mentenanţă

Şoferii ar putea întâmpina probleme miercuri, timp de maximum două ore, începând cu ora 8.30, în a achita taxa de drum şi de pod prin intermediul SMS-urilor, din cauza unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic, potrivit unui comunicat publicat marţi de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 09 mai 2017, 14:53
CNAIR:Şoferii din România ar putea avea dificultăţi miercuri dimineaţă la plata rovinietei şi taxei de pod prin SMS. Vor fi lucrări de mentenanţă

Emiterea taxelor de drum (rovinieta) şi de pod (peaj) ar putea fi întreruptă din cauza unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic, anunţă News.ro.

Astfel, achitarea peajului pentru trecerile efectuate miercuri pe podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, se poate realiza până cel târziu ora 24 a zilei următoare.

Totodată, şoferii care trebuie să achite taxa de drum în perioada în care plata prin SMS nu este disponibilă, au obligaţia de a achita rovinieta la distribuitorii autorizaţi pentru a nu fi sancţionaţi.

Taxa de drum poate fi achitată la o serie de distribuitori autorizaţi, printre care se numără lanţurile de benzinării deţinute de OMV Petrom, MOL, Rompetrol, Lukoil şi Socar.

Sursă foto: romania-actualitati.ro

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...