CNAS: Avem protocoale de susţinere financiară cu 16 firme care oferă reduceri la unele medicamente

Economica.net
27 07. 2012
medicamente_19614200_32842300_04388400_43314000

„CNAS are în vigoare, cu 16 firme, protocoale de susţinere financiară care vizează aproape 30 de produse, unele având mai multe forme farmaceutice, adică diverse concentraţii. De exemplu, pentru un medicament administrat în depresie compensat 90 la sută, pacientul plăteşte 10 la sută. Vine o firmă şi anunţă că acoperă 35 la sută din preţul cu amănuntul al respectivului antidepresiv. În aceste condiţii, pacientul va plăti şi mai puţin”, a explicat dr. Filip.

Cele 16 companii oferă reduceri la vânzarea unor medicamente pentru afecţiuni printre care bronşita cronică, tromboembolia venoasă, refluxul gastric, ulcerul, cancerul, depresia şi epilepsia.

Potrivit lui Filip, discount-ul respectiv ţine direct de politica de marketing a companiilor producătoare de medicamente şi le ajută şi pe acestea.

„Ele (companiile – n.r.) încearcă să stabilizeze un anumit segment de piaţă. Nu vor fi carduri de fidelitate acolo unde companiile sunt singure pe piaţă, ci acolo unde concurează cu alte firme. Companiile vor să stabilizeze vânzarea în zona respectivă. Programele de fidelizare în care sunt folosite cardurile este o acţiune legală. Noi am semnat un protocol pentru compensare. Această acţiune nu interferă cu cumpărarea mea de servicii. Pacientul dă mai mai puţin la coplată. Este un gen de cupon de masă”, a mai spus reprezentantul CNAS.