CNAS: Pentru românii care se tratează în UE, CNAS plăteşte anual circa 70 milioane de euro

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a afirmat marţi că pentru pacienţii români care se tratează în alte ţări din Uniunea Europeană, CNAS plăteşte anual aproximativ 70 de milioane de euro.
Economica.net - mar, 21 apr. 2015, 12:00
CNAS: Pentru românii care se tratează în UE, CNAS plăteşte anual circa 70 milioane de euro

‘Sunt absolut convins că, dacă i se vindecă boala, pacientul este absolut fericit şi nu îl interesează dacă s-a vindecat acolo sau dincolo. Important este să fie vindecat şi să nu umble în foarte mute spitale. Există şi Directiva europeană care spune că, dacă la un moment nu poţi să îţi tratezi un pacient, acesta poate fi tratat într-o altă ţară a UE şi noi trebuie să plătim şi asta se şi întâmplă. Plătim aproximativ 70 milioane de euro pe an’, a declarat Ciurchea, marţi, la Senat, la dezbaterea ‘Drepturile pacienţilor – între teorie şi practică’, organizată de Comisia pentru drepturile omului şi Comisia pentru sănătate.

El susţine că în România există un corp medical extrem de bine pregătit şi cu foarte mare putere de muncă, dar le-a recomandat medicilor să lucreze, similar colegilor din străinătate, în echipă şi să pună un diagnostic în echipă.

‘Este dreptul pacientului să îşi aleagă medicul. (…) E o mare problemă pe care pacientul o resimte – lipsa lucrului în echipă. Nu ştiu de ce nu se lucrează şi la noi în echipă, n-aş putea să spun, sau aş putea să spun dar nu ştiu dacă cineva nu s-ar simţi nedreptăţit, aşa că nu spun, dar poate ne educăm în timp să lucrăm în echipă şi să punem un diagnostic în echipă. Este benefic şi pentru pacient, este benefic şi pentru cel care pune diagnosticul în echipă. Cred că niciodată cei din afară nu pun diagnosticul singuri, ci îl pun în echipă şi o fac din spirit de protecţie. În caz de malpraxis sau de nemulţumire este o echipă care a pus diagnosticul. Este important ca pacientul să fie al clinicii şi nu al meu ca medic curant de salon’, a adăugat Ciurchea.

Preşedintele Casei a atras atenţia că mulţi pacienţi se tratează în străinătate fără a fi bine documentaţi cât din tratament li se poate deconta de CNAS şi cât le revine lor.

‘Noi decontăm Casei de asigurări de sănătate de acolo. Nu decontăm pacientului, nu decontăm medicului, nu decontăm clinicii. Decontăm Casei din ţara respectivă şi decontăm atât cât are contract cu Casa. Dacă din 100% preţ, spitalul respectiv are contract cu Casa pe 80%, noi decontăm 80%. Restul este pe banii pacientului, care rămâne extrem de surprins şi încep tot felul de discuţii. Spitalul se îndreaptă apoi pentru cei 20% împotriva pacientului pentru a-şi recupera banii’, a explicat Ciuchea.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...