Două oferte pentru licitația de construire a lotului Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8. Umbrărescu și o companie din Bosnia concurează cu o asociere de firme turcești

05 03. 2025
Lotul 2 B Autostrada Unirii

Ofertele depuse aparţin Asocierii SA&PE Construct SRL (Lider) – Euro Asfalt – Tehnostrade SRL Spedition UMB (România – Bosnia şi Herţegovina) şi Asocierii Mapa Insaat Ve Ticaret (Lider) – Gunal Insaat Ticaret Ve Sanay Anonim Sirketi (Turcia).

Lotul 2 B are o lungime de 31,5 kilometri, o durată de realizare de 54 de luni, din care 14 luni pentru etapa de proiectare şi 40 de luni pentru execuţie, iar valoarea estimată a contractului este de 6,9 miliarde de lei (fără TVA), finanţarea fiind asigurată prin fonduri europene, Programul Transport 2021-2027 şi din fonduri de la Bugetul de Stat.

„Lotul 2 B, Grinţieş-Pipirig, cel mai dificil lot al Autostrăzii Unirii este un proiect de o complexitate tehnică ridicată, incluzând numeroase structuri, dar şi volume semnificative de lucrări de consolidări şi excavări: 16 tuneluri (cel mai lung având 940 metri), 60 de poduri şi viaducte, două dintre acestea cu peste 1.000 metri lungime, (cel mai lung pod este cel peste râul Bistriţa cu 1.275 metri), aproximativ 20 de kilometri-lungimea pasajelor şi a tunelurilor, reprezentând aproape 70% din lungimea întregului lot, 12,7 milioane mc de excavări. Materialul evacuat din şantier, care devine surplus, poate fi pus la dispoziţia autorităţilor publice locale sau a oricăror alte autorităţi publice, cu titlu gratuit”, precizează CNIR într-un comunicat.

Lotul 2 B, care se desfăşoară în judeţul Neamţ, include un nod rutier lângă Tulgheş (UAT Grinţieş), conexiune cu lotul 2 A şi o descărcare provizorie la Est, conexiune cu lotul 2 C (Pipirig-Vânători Neamţ/Leghin) pentru a asigura funcţionalitatea independentă.