CNP: Consumul final de resurse energetice va creşte cu 0,7% în 2012 şi 1,4% în 2013

Economica.net
02 07. 2012
petrol_556768890_01804700_67374400_40066500_78425500

Tendinţa se va păstra şi în anii următori, creşterile fiind estimate la 1,6% în 2014, 1,9% în 2015 şi de 2,1% în 2016-2020, scrie Agerpres.

Consumul final al populaţiei va înregistra majorări de 0,9% în 2012, 0,8% în 2013, 0,6% în 2014, 0,5% în 2015 şi 0,5% în 2016-2020, iar consumul final în economie va avansa cu 0,6% în 2012, 1,7% în 2013, 2,2% în 2014, 2,6% în 2015 şi 2,9% în 2016-2020.

CNP estimează că în 2012 consumul final de resurse energetice se va situa la 23,275 milioane tone echivalent petrol /tep/ şi va urca la 23,596 milioane tep în 2013, 23,98 milioane tep în 2014 şi 24,429 tep în 2015.

Ca structură a importului de resurse energetice, CNP prognozează o pondere de 46,6% pentru importurile de ţiţei, 21,9% – gaze naturale, 19,4% – produse petroliere, 5,9% – cocs, 5,1% – cărbune, 0,6% – energie electrică.

La producţia internă în 2012, CNP estimează că producţia de gaze naturale va reprezenta 30,7% în total, cărbune – 24,4%, lemn de foc – 14,8%, ţiţei – 14,3%, energie nucleară – 10%, energie hidro şi eoliană – 5,3%.