11.710 de civili au avut în luna iulie de pensii de serviciu. Aproape jumătate dintre ei sunt foști magistrați, aceștia primind și cele mai mari sume

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2025, de 11.710 persoane, în creştere cu 25 de persoane comparativ cu luna anterioară, din care 7.851 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 16 aug. 2025, 12:14
11.710 de civili au avut în luna iulie de pensii de serviciu. Aproape jumătate dintre ei sunt foști magistrați, aceștia primind și cele mai mari sume

Cei mai mulţi pensionari care primeau pensie de serviciu erau beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, respectiv 5.696, dintre care 2.560 cu pensie din BASS. În cazul acestora s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.283 de lei, din care 7.489 din BASS şi 22.084 de la bugetul de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în iulie a.c, 795 de persoane (696 cu pensie din BASS). Pensia medie era de 6.892 de lei, din care 2.893 de lei pensie de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 877 de persoane (653 cu pensie BASS), pensia medie ridicându-se la 6.113 lei (3.425 de lei de la bugetul de stat).

Conform CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.352 de pensionari (toţi cu pensie din BASS), iar pensia medie se ridica la 13.070 de lei, din care 8.004 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 676 de persoane (toţi cu pensie din BASS), media fiind de 10.107 lei, din care 2.196 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.314 de pensionari (1.914 cu pensie din BASS), pensia medie fiind de 6.711 lei, din care 3.875 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Sursa foto: Facebook.com/CNPP.ro

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...