CNPP: 4.692.810 de pensionari erau înregistrați în luna septembrie 2025 în România. Pensia medie a fost de 2.773 de lei

18 10. 2025
Pensionari

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,012 miliarde de lei.

Din totalul pensionarilor, 544.016 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 718 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.767.083 de persoane, dintre care 2.153.359 de femei, în timp ce pensia medie era de 3.102 lei.

Pensie anticipată au primit, în septembrie 2025, un număr de 2.945 de persoane (3.774 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 76.386 de persoane (2.680 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 402.382 de persoane (pensie medie de 1.108 lei), dintre care 45.960 de persoane pentru gradul I de invaliditate (967 de lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 443.916 persoane (1.500 de lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 98 de pensionari (540 de lei, în medie).