CNPP: 882.560 de persoane au beneficiat în luna noiembrie de indemnizații sociale pentru pensionari

25 12. 2025
pensii pensionari

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 536 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele: Maramureş (de 628 de lei), Hunedoara (601 lei), Bistriţa-Năsăud (597 de lei), Cluj (595 de lei) şi Prahova (592 de lei).

Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti, respectiv 39.595, şi în judeţele Suceava (35.497 de pensionari), Iaşi (31.660), Dolj (30.140), Maramureş (28.215) şi Prahova (28.043).

În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 365 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (477 de lei), Hunedoara (467 de lei) şi în Sectoarele 5 şi 2 ale Capitalei (446 de lei, respectiv 444 de lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţul Iaşi (3.858 de persoane), urmat de judeţele Botoşani (2.618), Olt (2.577) şi Suceava (2.362).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar această sumă, denumit „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.