CNPP: Peste 4,68 de milioane de pensionari erau înregistrați în România la finalul lunii aprilie. Pensia media a fost de 2.759 de lei

Un număr de 4.686.479 de pensionari era înregistrat în aprilie 2025 în România, cu 21.837 mai mulţi comparativ cu luna luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.759 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), consultate de Agerpr
AGERPRES - S, 10 mai 2025, 12:06
CNPP: Peste 4,68 de milioane de pensionari erau înregistrați în România la finalul lunii aprilie. Pensia media a fost de 2.759 de lei

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,931 de miliarde de lei.

Din totalul pensionarilor, 560.901 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 674 de lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.756.914 persoane, dintre care 2.156.378 de femei, în timp ce pensia medie era de 3.080 de lei.

Pensie anticipată au primit, în aprilie 2025, un număr de 4.631 de persoane (3.895 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială 90.679 de persoane (2.737 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 401.149 de persoane (pensie medie de 1.119 lei), dintre care 44.896 de persoane pentru gradul I de invaliditate (972 de lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensie de urmaş s-a acordat unui număr de 433.003 persoane (1.485 de lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 59 de pensionari (530 de lei, în medie).

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...