CNSC a respins contestaţiile la modernizarea Aeroportului Iaşi

Economica.net
27 05. 2013
aeroportul_iasi_222_84176700_96688800

‘Prin Decizia Nr. 1810/C1/1484,1492 din 24.05.2013, CNSC a respins ca nefondate contestaţiile şi a dispus continuarea procedurii de atribuire, acest lucru însemnând practic semnarea contractului. Aceste contestaţii erau ultimul lucru care mai putea bloca începerea lucrărilor la cel mai important obiectiv pe care îl are Iaşiul, Aeroportul Internaţional. Încă de la venirea la conducerea Consiliului Judeţean am promis ieşenilor că în acest mandat voi face o pistă nouă la Aeroport şi mă voi ţine de cuvânt. Ceea ce nu s-a realizat în peste două decenii, se va realiza în următoarele 25 de luni. Prin construcţia acestei noi piste Iaşiul se va deschide către business, către Europa, către bunăstare’, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Totodată, Marius Bodea, directorul general al Aeroportului Iaşi, autoritatea contractantă, a declarat că aceste două contestaţii au întârziat proiectul şi, de aceea, decizia CNSC nu poate fi decât un motiv de bucurie.

‘S-a dovedit că am avut dreptate să fim revoltaţi faţă de piedicile premeditate – fără argumente legale şi temeinice – în calea demarării Proiectului nostru. Decizia CNSC întăreşte atitudinea noastră corectă şi dă liber construcţiei pistei noi a Aeroportului Iaşi. Opiniei publice i s-au prezentat în această perioadă de aşteptare tot felul de calcule, de păreri neavizate, exprimate cu rea-voinţă – promovate chiar de o parte a presei. De aceea nu poate decât să ne bucure decizia CNSC. În cel mai scurt timp se va semna şi contractul de execuţie lucrări, lucrări întârziate foarte mult de interese făţiş contrare ieşenilor. Vom încerca să recuperăm timpul astfel pierdut în hăţişul procedural tocmai pentru ca ieşenii să se poată bucura de deschiderea care o va aduce construcţia pistei noi’, a declarat Marius Bodea.

Iniţial, Asocierea Max Boegl România, Vega ’93 şi UTI Grup a fost declarată câştigătoare, aceasta fiind şi ofertantul cu cel mai mare punctaj obţinut. Oferta asocierii amintite a obţinut 95 de puncte din maximum de 100 posibile. Valoarea ofertei financiare depuse a fost de 139.128.551,47 de lei, fără TVA.

Contractul prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea realizării suprafeţelor de mişcare aeroportuare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 de metri. Concret, lucrările vor include realizarea pistei de decolare – aterizare, a căii de rulare, extinderea platformei şi a drumului perimetral, realizarea instalaţiei de balizaj, acanalizării pentru ape pluviale, precum şi a serviciilor de proiectare pentru toate cele menţionate anterior.