CNSC a respins contestaţiile lui Umbrărescu şi Strabag la licitaţiile pentru 2 loturi Lugoj-Deva

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţiile depuse de compania Spedition UMB, controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, şi de grupul austriac Strabag referitoare la atribuirea contractelor de lucrări pentru două loturi ale autostrăzii Lugoj - Deva.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 09:18
CNSC a respins contestaţiile lui Umbrărescu şi Strabag la licitaţiile pentru 2 loturi Lugoj-Deva

Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine a anunţat la finele lunii mai că a selectat constructorii pentru realizarea a trei loturi ale autostrăzii, proiecte cu o valoare totală estimată la peste trei miliarde de lei (circa 690 milioane euro), fără TVA. Instituţia a anunţat finalizarea procedurii de licitaţie şi ofertele declarate câştigătoare, nu şi valoarea acestora sau termenele de execuţie.

Astfel, lotul 2 al tronsonului va fi construit de asocierea italiană Salini – Secol, lotul 3 de consorţiul Teloxim Con SRL (controlată de omul de afaceri Theodor Berna) – Comsa SA (Spania) – Aldesa Construcciones SA (Spania) – Arcadis Eurometudes SA (Olanda), iar lotul 4 de asocierea Spedition UMB- Tehnostrade, ambele companii fiind deţinute de Umbrărescu.

La CNSC au fost înregistrate în perioada 20-23 mai mai multe contestaţii formulate de Spedition UMB şi Strabag referitoare la procedura de atribuire a contractelor de proiectare şi execuţie a loturilor 2 şi 3.

Spedition UMB a cerut, printre altele, anularea deciziei autorităţii contractante de a respinge ca inacceptabilă oferta asocierii pe care o conduce şi obligarea acesteia la reluarea procedurii din faza evaluării, cu reevaluarea şi reanalizarea tuturor ofertelor.

Totodată, Strabag SRL, liderul unei asocieri din care face parte şi firma românească Straco Grup, a solicitat anularea deciziilor privind declararea ofertelor depuse de asocierea Teloxim Con – Comsa SA – Aldesa Construcciones – Arcadis Eurimetudes, respectiv de Salini – Secol ca admisibile şi câştigătoare, reluarea procedurilor de atribuire şi cheltuieli de judecată.

La rândul lor, Teloxim Con şi Salini, în calitate de lideri de asociere, au trimis CNSC cereri de intervenţie pentru respingerea contestaţiilor.

CNSC a admis cererile de intervenţie, a respins ca nefondate contestaţiile Spedition UMB şi Strabag şi a dispus continuarea procedurilor de atribuire.

În august 2012, CNADNR a anunţat că a primit aproape 20 de oferte pentru construcţia fiecăruia dintre cele trei loturi ale autostrăzii Lugoj-Deva scoase la licitaţie, din partea unor companii şi consorţii din România şi străinătate.

Cele trei loturi însumează 71,9 kilometri. Proiectarea este preconizată să dureze maximum şase luni, iar execuţia lucrărilor cel mult doi ani.

CNADNR estima anul trecut costuri de puţin peste un miliard de lei, fără TVA, pentru fiecare lot.

În aprilie 2011 CNADNR a selectat consorţiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d’Acqua- Cossi Construzioni pentru primul lot (27,4 kilometri), constructorul avansând o ofertă de 681 milioane lei.

Autostrada Lugoj – Deva face parte din Coridorul IV paneuropean, care începe în Germania şi se continuă pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. În România, traseul trece prin Nădlac, Arad, Deva, Orăştie, Sibiu, Bucureşti, Feteşti şi Constanţa, ruta continuând până la Istanbul.

Te-ar mai putea interesa și
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații voalate către ANRE, care va dezbate noul regulament de racordare la rețea
Planul lui Bolojan pentru descurajarea „băieților deștepți” din energie, reguli mult mai dure. Indicații ...
Cancelaria prim-ministrului a trimis către Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) o serie de propuneri în cadrul dezbaterii publice privind modificarea regulilor......
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de ...
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...