CNSU a actualizat lista statelor cu risc epidemiologic ridicat: Grecia a intrat pe galben. Spania, Portugalia și Olanda, în zona roșie

15 07. 2021

Totodată, potrivit Hotărârii nr. 46 a CNSU, în zona galbenă au intrat, din zona roşie, în urma scăderii incidenţei infecţiilor cu SARS-CoV-2, Uruguay şi Paraguay, iar din zona verde, în urma creşterii incidenţei, Grecia, Luxemburg, Gibraltar, Kazahstan, Insulele Feroe şi Libia.

De asemenea, au intrat în zona verde Zambia, Guyana şi Bahrain.

Persoanele care vin din zona galbenă nu intră în carantină dacă sunt vaccinate sau prezintă test PCR. Dacă sunt din zona roșie, sunt scutite de carantină doar persoanele care sunt vaccinate. Testul PCR nu scutește de carantină persoanele care sosesc din România din state aflate în zona roșie. Carantina este de 14 zile, dar dacă oamenii fac un test PCR în a opta zi și rezultatul este negativ, pot ieși după zece zile.

Zona roşie – unde rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3 la 1.000 de locuitori. India și Nepal au fost introduse în zona roșie din cauza incidenței variantei Delta, mult mai contagioasă.

Statele din zona roșie sunt: Insulele Virgine Britanice 28, Seychelles 14,5, Jersey 12,5, Cipru 10,7, Mongolia 9,0, Fiji 8,4, Tunisia 8,0, Namibia 7,5, Columbia 6,7, Marea Britanie* 5,7, Kuweit 5,6, Argentina 5,3, Cuba 5,3, Africa de Sud* 4,5, Oman 4,3, Spania 3,8, Costa Rica 3,8, Panama 3,6, Suriname 3,6, Andorra 3,6, Georgia 3,5, Portugalia 3,3, Maldive 3,2, Brazilia* 3,2, Malaysia 3,2, Olanda 3,0, Nepal* 0,7 și India* 0,4.

Zona galbenă – unde rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 şi 3 la 1.000 de locuitori.

Statele din zona galbenă sunt: Kârgâzstan 2,9, Uruguay 2,9, Paraguay 2,7, Irak 2,6, Gibraltar 2,5, Emiratele Arabe Unite 2,4, Iran 2,4, Kazahstan 2,3, Luxemburg 2,3, Federația Rusă 2,3, Botswana 2,3, Saint Kitts si Nevis 2,1, Chile 2,0, Insulele Feroe 2,0, Trinidad si Tobago 1,9, Bolivia 1,8, Insulele Virgine ale Statelor Unite 1,8, Grecia 1,7 și Libia 1,6.

Zona verde – unde rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5.

Restul țărilor și teritoriilor se află în zona verde. Călătorii care vin din zona verde nu mai trebuie să prezinte niciun fel de document. Ei nu intră în carantină şi nici nu mai sunt obligaţi să prezinte vreo dovadă a testării sau vaccinării anti-COVID-19.

Sunt exceptate de la măsura carantinei toate persoanele, indiferent de zona din care vin, care au fost vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cu cea de a doua doză pentru tipurile de vaccin care se administrează în două doze şi pentru care au trecut cel puţin 10 zile de la dată administrării dozei/celei de a două doze contactului direct.

* urmare a detecției circulației în populația umanăa unor variante de virus Sars-Cov-2 cu transmitere mai ridicată