Coca-Cola, Nestle şi Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic

Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle şi Danone s-au angajat să modifice declaraţiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informaţii corecte şi clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunţat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
AGERPRES - J, 22 oct. 2026, 15:46
Coca-Cola, Nestle şi Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic

Cele trei companii au promis că vor înlocui menţiunile de pe etichetele sticlelor, cum ar fi „Sunt o sticlă fabricată din plastic 100% reciclat”, cu „Această sticlă este 100% reciclată, cu excepţia capacului şi a etichetei” pentru a asigura informaţii clare şi corecte din punct de vedere faptic cu privire la reciclabilitate şi compoziţie, scrie Agerpres.

De asemenea, companiile vor înlocui menţiunile de pe etichetele sticlelor, cum ar fi „Recycle me again” (Reciclează-mă din nou) cu „Recycle me” (Reciclează-mă), astfel încât întreprinderile să nu ofere consumatorilor impresia falsă, atunci când îi încurajează să recicleze sticla, că sticla a fost deja reciclată înainte de cumpărare şi poate fi reciclată din nou într-o altă sticlă.

„Consumatorii europeni merită informaţii exacte cu privire la practicile de mediu ale tuturor întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa unică. Salut angajamentul celor trei întreprinderi de a-şi îndeplini responsabilităţile pentru a se asigura că afirmaţiile legate de mediu de pe produsele lor sunt clare, veridice şi în conformitate cu legislaţia UE privind protecţia consumatorilor”, a declarat comisarul pentru democraţie, justiţie, statul de drept şi protecţia consumatorilor, Michael McGrath.

Autorităţile naţionale de protecţie a consumatorilor vor monitoriza punerea în aplicare a acestor angajamente şi pot lua măsuri de asigurare a respectării legislaţiei în cazul în care întreprinderile nu le respectă. În plus, Comisia şi reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor (CPC), pot colabora cu asociaţiile din industria îmbutelierii, pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile în care toate întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa unică să respecte aceleaşi norme.

Producţia mondială de plastic continuă să crească într-un ritm susţinut, ajungând la 430,9 milioane de tone de plastic virgin în 2024 (o creştere de 4% faţă de 2023), în pofida avertismentelor lansate de ONG-urile de mediu. Mai mult de jumătate din această producţie a provenit din Asia (57,2%) şi mai mult de o treime numai din China (34,5%), potrivit Plastics Europe, asociaţia de lobby a producătorilor europeni de plastic.În timp ce producţia din Uniunea Europeană este în scădere, Europa îşi măreşte importurile din Asia.

Te-ar mai putea interesa și
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre. Sunt convins că MF va explica situaţia
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre. Sunt convins că MF va explica ...
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut......
Şeful Meta, Mark Zuckerberg, a ameninţat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
Şeful Meta, Mark Zuckerberg, a ameninţat că va părăsi California dacă statul adoptă o taxă pe avere
Şeful Meta, Mark Zuckerberg, a ameninţat că va părăsi California dacă statul va adopta o taxă pe avere aflată deocamdată ...
Ce știu românii care plătesc mai puțin pe energie: decizii simple cu impact mare pe termen lung
Ce știu românii care plătesc mai puțin pe energie: decizii simple cu impact mare pe termen lung
O factură mai mică la energie nu ține neapărat de venituri, ci și de deciziile luate în timp. Cei care reușesc să ...
BT Pay își reorganizează funcționalitățile într-o nouă arhitectură digitală
BT Pay își reorganizează funcționalitățile într-o nouă arhitectură digitală
Banca Transilvania a reorganizat experiența de utilizare a aplicației de mobil BT Pay, printr-o actualizare care vizează ...